Zece șoferi depistați băuți la volan

Zece șoferi au fost identificați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autoturismele pe drumurile publice, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Doi dintre aceștia s-au ales cu dosare penale. 

Timp de două  zile (28-29 noiembrie a.c.), polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune, la nivelul județean, pentru prevenirea accidentelor de circulație, în special a celor produse din cauza consumului de alcool. 

În cadrul acțiunii, polițiștii au identificat zece șoferi băuți, care conduceau autoturismele pe drumurile publice. Doi dintre aceștia  s-au ales cu dosare penale, întrucât alcoolemia a fost de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat,  iar opt au fost sancționați contraventional.

Pentru abateri de la normele rutiere, polițiștii au mai aplicat 233 de sancțiuni contravenționale ( nerespectarea regimului legal de viteză, nepurtarea centurii de siguranță, defecțiuni tehnice etc.).

De asemenea, au fost reținute 16 permise de conducere, fiind retrase și șase certificate de înmatriculare. 

În perioada 1 ianuarie -31 octombrie a.c., pe raza județului Sălaj s-au înregistrat cinci accidente de circulație grave, care au avut ca și cauză principală conducea sub influența băuturilor alcoolice, fiind soldate cu opt răniți grav și patru ușor. 

Recomandarile Polției Sălaj

Alcoolul și volanul nu fac treabă bună!

Consumul de băuturi alcoolice constituie un factor de risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor, întrucât alcoolul reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi a auzului conducătorilor de autovehicule.

De multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Tot alcoolul determină pe unii să urce la volan fără a poseda permis de conducere, să conducă maşini neînmatriculate ori să părăsească locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Când fapta constituie contravenție,  șoferul este sancționat contraventional cu amendă cuprinsă între 1305 şi 2.900 de lei, iar ca măsură complementară, permisul de conducere se reține, pentru o perioadă de 90 de zile.

Atunci când, în urma recoltării probelor biologice se constată o valoare de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, vorbim de existenţa unei infracţiuni.
Legea pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau care se află sub influenţa unor substanţe stupefiante sau  medicamente cu efecte similare acestora.

Acestea sunt motivele pentru care vă solicităm să nu conduceţi după ce aţi consumat băuturi alcoolice.

Atunci când participaţi la o întâlnire unde urmează să se consume băuturi alcoolice, anticipaţi acest lucru şi asiguraţi-vă transportul la plecare.

Adauga comentariu