Zalăul troienit. Mașini blocate, trotuare impracticabile și trafic îngreunat este bilanțul unei frumoase zi de iarnă, veritabilă

 

Calendaristic, Zalăul se află în a patra zi sub asediul zăpezilor, dar situația a rămas neschimbată. Trotuarele sunt tot impracticabile, masinile ies cu greu din parcări sau deloc. Până și așa-zisul Târg de Crăciun este acoperit de nămeți. 

Pompierii zălăuani au acționat duminică cu ajutorul accesoriilor din dotare pentru îndepărtarea unor crengi de copaci căzute peste un autoturism parcat pe Strada Simion Bărnuţiu. Luni pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru îndepărtarea unui strat consistent de zăpadă parţial desprins de pe acoperişul unui imobil situat pe strada Corneliu Coposu, din municipiu Zalău. Luni noaptea spre marţi, pompierii Gărzii Ileanda au fost solicitaţi să deblocheze un sens de mers a drumului DN 1 C, între localităţile Dăbâceni şi Rus, de un arbore prăbuşit pe partea carosabilă. Ieri, Garda Nuşfalău a intervenit pentru a salva oile surprinse într-un saivan din localitatea Valcău de Sus. Din cauza stratului mare de zăpadă depusă, acoperişul imobilului s-a prăbuşit surprinzând în jur de 100 de oi în interior. Din cele aproximativ 400 de oi, patru au murit şi una a fost rănită. Marţi dimineaţă, pompierii zălăuani au fost solicitaţi să intervină pentru a înlătura un arbore prăbuşit peste trei autoturisme parcate pe strada Dumbrava din municipiu.

În 16 și 17 decembrie, ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice de ninsoare abundentă care au favorizat depunerea unui strat consistent de zăpadă, la numărul de urgență 112 au fost înregistrate mai multe apeluri la care pompierii sălăjeni au fost solicitaţi să intervină. În cele mai multe cazuri pompierii au acţionat pentru degajarea unor porţiuni de carosabil blocate de către copacii prăbuşiţi pe DN 1 C, pe sensul de mers Dej-Baia Mare. 

ISU „Porolissum” Sălaj recomandă cetăţenilor, ca înaintea efectuării unor deplasări mai lungi, să se intereseze din timp cu privire la condițiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze sau să utilizeze aplicația DSU (care poate fi descărcată pe telefoanele mobile, din Google Play Store și AppStore) și să nu plece la drum fără ca autoturismele să fie echipate corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă.

Adauga comentariu