Zălăuanii nu au ținut cont de mesajul primarului Ionel Ciunt la ieșirea de la urne

Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, s-a prezentat ieri dimineată, în jurul orei 10.00, la secția de votare nr. 3 din oraș unde a votat la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție. Edilul a avut un mesaj de îndemn pentru concitadinii săi de a se prezenta la vot și de a pune ștampila pe DA.

”Am votat pentru valorile în care eu cred. Este foarte important să participăm astăzi la vot. Îi îndemn pe toţi zălăuanii şi pe toţi românii să participe la vot pentru că astăzi trebuie să votăm fiecare pentru tot ceea ce credem că e bine. Dacă lui Adam, Dumnezeu, femeie i-a făcut, atunci eu personal apreciez că familia trebuie întemeiată dintre o femeie şi un bărbat. Încă o dată, îi îndemn pe toţi concitadinii mei să participe la vot pentru că de votul de astăzi depinde şi viitorul comunităţii noastre şi a societăţii româneşti, în general", a sunat îndemnul primarului Ionel Ciunt.

Chiar dacă sunt vorbe frumoase, Ionel Ciunt nu a fost ascultat de zălăuani, aceștia spunând pas la referendum. Concret din cei 57.183 de alegători pe listele electorale permanente s-au prezentat la vot doar 9.916 zălăuani.

 

 

Adauga comentariu