Zălăuani amendați pe terase pentru nerespectarea măsurilor de prevenire COVID-19

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, începând din seara de 3 iulie politiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului vor verifica respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. 

Astfel, se vor desfășura activități de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, piețe și terase. 
Totodată, printre prioritățile  echipelor de verificare vor fi și mijloacele de transport în comun. 
De la începutul acțiunii și până ieri dimineață, la nivel județean au fost  verificate 62 de societăți comerciale.
Au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale. Din totalul sancțiunilor, patru au fost aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat pentru care au fost instituite restricții, șase au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar trei pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevazut la mese.
De asemenea, alte 25 de sancțiuni au fost aplicate la regimul circulației rutiere și trei la Legea 61/1991, fiind constată și o infracțiune de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la suma de 13.395 RON. 
Acțiunile de acest gen continuă și în perioada următoare. 
La acțiuni au participat 53 de efective.

Adauga comentariu