Visul devine realitate. Locuitori din comuna Mirșid vor avea apă și canalizare

Locuitorii din comuna Mirșid (Mirșid, Popeni și Firmiș) vor avea în viitor apă și canalizare. Asta după ce proiectul prin care se vrea modernizarea comunei a primit undă verde la începerea lucrărilor în acest sens. 

Primarul din Mirșid, Călin Bereschi spune că în acest moment a primit un ordin de începere a lucrărilor la un proiect prin PNDL 2, în valoare de 12.505.142,72 lei din care construcții-montaj 10.490.000 +TVA. Prin acest proiect locuitorii din Mirșid, Popeni și Firminiș vor benefia de apă și canalizare. Un lucru foarte important este că Mirșidul dispune de apă. 

”Este un proiect foarte important, care va duce la dezvoltarea comunei. Avem ordin de începere a lucrărilor, iar acum așteptăm să se termine ploile și să dăm drumul la lucrări. Va fi un proiect prin care locuitorii din Mirșid, Popeni și Firminiș vor benficia de apă și canalizare în viitor. Ce este foarte important aici, este că noi avem apă”, ne-a declarat Călin Bereschi, primarul Mirșidului. 

Adauga comentariu