Vine iarna, bine-mi pare, o să am factura mare

V-am mai zis: de fiecare dată când vă veți buchisi facturile de electricitate şi de gaze și veți vedea că plătim o energie mai scumpă decât în Ungaria sau Polonia sau Bulgaria, ba chiar decât în Franța, Suedia, Olanda sau Danemarca, de fiecare dată să vă aduceți aminte, „cu atenție și îngrijorare”, de toți miniștrii și secretarii de stat ai energiei din ultimii 30 de ani.

De toți politicienii perindați pe la ANRE, de toți premierii și președinții care au condus România. Te şi întrebi: oare procurorii României nu plătesc facturi la electricitate, la gaze? Sau, dacă ei stau bine, că li s-au dat salarii babane şi pensii nesimţite, n-au un tată, o mamă, care îngheaţă iarna pe întuneric în casă?

La energie electrică, vreo 80% din piața producătorilor e reprezentată de Hidroelectrica, CE Oltenia, Nuclearelectrica, ELCEN șamd – toate companii ale aceluiași acționar, Ministerul Energiei. Restul sunt Petrom Brazi, regenerabilele (intermitente) și importurile. Deci despre ce concurență vorbim? Dacă ne dorim concurență reală, în beneficiul consumatorului, de ce nu vorbim de spargerea monopolului Ministerului Energiei aici?

Pentru că: băieţii deştepţi din energie, toţi produsul căpuşător al statului interlop român. Foşti miliţieni şi securişti de bine, plozii lor şi plozii plozilor lor.

De exemplu Romgaz, o companie care stă cu fundul pe jumătate din rezervele de gaz ale țării, o companie în care statul interlop român este proprietar cu 70% şi care scoate anual peste 5 miliarde de mc de gaze din subsolul patriei, ce produc profituri de cel puțin 1 miliard de lei pe an (adică minim 200 de milioane de euro), nu e capabilă să producă decât 1% din energia electrică produsă în România.

De ce? Că nu a fost capabilă, în 20 de ani, să investească nici măcar într-o centrală electrică, deşi avea posibilitatea. Care posibilitate a irosit-o în 2016 când a angajat nişte ţepari spanioli, urmăriţi de parchetul de la Madrid pentru şpagă, să facă o centrală electrică la Iernut. Anul acesta contractul a fost reziliat din motive evidente: ce să-i faci? N-ai ce să-i faci!

Dacă procurorii României nu ar dormi în izmenele personale, ar putea să-l ia la întrebări pe Niculae Havrileț, fost „manager” la Romgaz, apoi președinte ANRE (2012-2017), apoi consilier de ministru și administrator al Romgaz, absolvent al Colegiului Național de Informații de la SRI, cum de nu „s-a prins” că spaniolii nu vor termina centrala de la Iernut şi de ce nu le-au plătit americanilor de la General Electric echipamentele furnizate pentru centrală?

Dacă nici măcar unul antrenat de SRI nu „s-a prins” că spaniolii vor trage o ţeapă, noi ce să mai zicem?

Dar dacă Romgaz a chixat-o, de ce nu se ocupă de retehnologizare Electrica, cealaltă firmă cu capital majoritar de stat?

Păi, aici sunt nu mai puțin de 122 de directori și 179 de șefi de serviciu. Ăştia se ocupă cu montatul de contoare chinezeşti cumpărate de la firma soțului directoarei generale. Tot montând contoare chinezeşti n-au avut timp nici măcar să se ocupe de digitalizare. Şi nici de comunicarea cu clienţii, fiind singurul mare furnizor care nu și-a anunțat clienții despre liberalizarea de la 1 ianuarie 2021.

Dar ce fac cei 122 de directori de la Electrica cu purcoiul de bani pe care l-au primit în conturi la privatizare? Păi, în noiembrie 2017, au decis să dea 752 de milioane de lei pentru a răscumpăra de la Fondul Proprietatea acțiunile pe care fondul le avea la cele trei distribuții (plus furnizarea) ale... înşile lor...

Adică, acționarul majoritar al celor trei firme de distribuție ale sale, a cheltuit 170 de milioane de euro pentru a cumpăra acțiunile unui deținător minoritar, iar procurorii dorm încă în propriile lor izmene.

Ministrul Energiei de atunci era un anume Toma Petcu, șeful filialei ALDE Giurgiu, unul din odiosul regim Dragnea cum ar veni. Atâta doar că acest Petcu a fost recuperat de către PNL-ul lui Orbannis - şi bagă în el, senatorial, la bufetul Şparlamentului. Cine să-l deranjeze?

Şi am mai avea de pomenit (la pomelnicul facturilor românilor) Hidroelectrica, o companie a statului cu o cifră de afaceri anuală de aproape 5 miliarde de lei și cu un profit de peste 1,3 miliarde de lei.

Puteau cumva să investească din acest profit într-o centrală electrică careva dintre nimurucii politici numiţi la şefia companiei? Cine, că nu ai cu cine?!

Că dară nu cumva blonda lui Tăriceanu, Ioana Andreea Lambru, personajul feminin din scandalul „canapeaua lui Crin”, astăzi ditamai președintele Hidroelectrica?

Cu „management” politic, Hidroelectrica a îngropat 155 de milioane de euro într-un proiect de construcție a două hidrocentrale pe Jiu (Bumbești și Dumitra), fiecare de 65 Mw putere instalată. În complicitate cu statul mafiot român. Guvernul a dat ordin să se facă cele două hidrocentrale, tot Guvernul a decis să includă cele două zone printre site-urile protejate „Natura 2000”.

Apoi conducerea Hidroelectrica a ignorat, ani de zile, procesele deschise de către Bankwatch Romania şi Asociaţia Neuer Weg (care au obţinut oprirea definitivă a lucrărilor în decembrie 2020), și a tot pompat bani la cele două centrale, ajungând la peste 90% din lucrare. Care vor rămâne ca ruine acolo în „Natura 2000”. Că are românul bani de dat să acopere incompetenţa şi risipa sinecuriştilor statului mafiot român!

La Nuclearelectrica nu avem nevoie de proiecte, ele există de 20 de ani şi se tot fac a la Emil Boc: la Sfâtul aşteaptă! Reparația capitală a reactorului 1 până în 2026 și construirea reactoarelor 3 și 4. Proiecte care se tot anunță de peste 20 de ani.

În schimb, s-a marcat la capitolul festivism şi imagine: vizite prin China de președinți și premieri (Iliescu, Băsescu, Boc și Ponta), memorandumuri, anunțuri definitive, totul s-a pregătit pentru chinezi timp de vreo 18 ani.

Şi, într-o zi, gata! A deschis gura Iohannis şi a rupt filiera chinezească.

Aşa că o luăm de la capăt pe o filieră americană. Ne mai auzim peste 18 ani. Până atunci, mă întreb cum ar fi arătat factura pe care băieţii deştepţi ai energiei i-ar fi tăiat-o lui Dumnezeu după ce acesta a făcut imprudenţa să ceară să fie lumină?! S-ar mai fi făcut Facerea Lumii, sau s-ar fi epuizat resursele dumnezeeşti încă din prima zi?

Şi, gata!

Adauga comentariu