VIDEOREPORTAJ. Show aerian într-o comună din Sălaj

Un adevărat show a avut loc astăzi, de dimineață, în comuna sălăjeană Crasna. Cu ocazia Zilelor Comunei, pilotul Alexandru Vizaknai a organizat, ca în fiecare an, o paradă a aparatelor de zbor.

La Crasna au ajuns împătimiți ai zborului din toată România cât și din Ungaria. 

S-a zburat cu parapanta, cu deltaplanul, cu motodeltaplanul dar și cu avionul. Zecile de piloți au petrecut clipe de neuitat și vor reveni la Crasna ori de câte ori sunt invitați. La finalul paradei, fiecare participant a degustat mâncarea tradițională din comunitate dar și celebra pălincă de prune.

Trebuie să spunem că la Crasna, Alexandru Vizaknai a dezvoltat de peste 15 ani un aerodrom pe care au ajuns sute de aparate de zbor. 

 

Adauga comentariu