VIDEO. Sanda Ungur, șoferița implicată în accidentul de anul trecut din Jibou își va afla pedeapsa săptămâna viitoare. Patru tinere au murit după ce mașina lor a fost sbulberată de un tren

Săptămâna viitoare, pe 23 aprilie 2019, Judecătoria Jibou se va pronunța în cazul Sandei Ungur, șoferița implicată în accidentul de la Jibou, când în luna mai a anului trecut patru tinere și-au pierdut viața. Magistrații jibouani vor decide dacă sunt de acord cu acordul de recunoaștere a vinovăției între între inculpată și procuror.  Sanda Ungur s-a înțeles cu procurorii pentru o pedeapsă de de trei ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de patru ani.

”S-a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăție între inculpată și procuror. Acest acord presupune acceptarea de către inculpată a încadrării juridice a faptei, a stării de fapt care rezultă din probe și s-a înaintat instanței care va încuviința acest acord. Pedeapsa este de trei ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încarcerare de patru ani”, ne-a declarat Marta Chiș, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou. 

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou au finalizat ancheta în cazul cumplitului accident de anul trecut, de pe calea ferată din Jibou, în urma căruia patru fete din Maramureș și-au pierdut viața. Singura supraviețuitoare, șoferița Sanda Ungur și-a recunoscut vinovăția în acest caz, după ce anchetatorii au demonstrat că semnalele acustice și luminioase funcționau. 

Vă reamintim făptul că în 17 mai 2018, pe calea ferătă din Jibou a avut loc un accident extrem de grav, în care patru tinere cu vârsta între 20 și 21 de ani și-au peirdut viața, Maria Șteț, Claudia Barboș, Mădălina Pârja și Sara Pop. Singura supraviețuitoare a fost Sana Ungur, cea care se afla la volanul mașinii care a fost spulberată de trenul Baia Mare - Jibou. Atât cele patru victime cât și Sanda Ungur erau studente și se întorceau la Baia Mare de la Cluj-Napoca. 

Adauga comentariu