VIDEO. Două luni de când Giulia Sabou, fetița de 12 ani s-a dus printre îngeri. Între timp șoferul/patron a fost arestat...la domiciliu

Pe 19 februarie 2019 un accident de circulația zguduia din temelii toată suflarea județului Sălaj. O fetița de doar 12 ani cu chip de înger părăsea această lume cumplită dintr-un sistem corupt in care banii și averea contează.  

Giulia Sabou de 12 ani, din Badon și-a pierdut viața, în 19 februarie 2019, într-un grav accident de circulație petrecut pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, în fața fântânii arteziene de la Astralis. Fetița se afla într-un microbuz de transport persoane, condus de patronul firmei de transport, Gurzău Trans, Gheorghe Gurzău, care circula pe ruta Zalău - Dioșod, când la un moment dat a căzut din autoturism. În urma impactului foarte puternic cu asfaltul, fetita a murit, după ce medicii de pe echipajul Smurd au încercat peste o oră să o readucă la viață. 

În ziua aceea, potrivit anchetarilor, fetița din Badon stătea în portbagajul microbuzului, pe o banca artizanala. La un moment dat ușile din spate s-au deschis, iar Giulia a căzut din mers pe asfalt. Totul se întâmpla la câțiva metri după ce Gurzău a ieșit din parcare. 

Imediat dupa accidentul tragic, procurorii l-au arestat pentru 24 de ore, iar după trei zile magistrații sălăjeni au dispus arestarea pentru 30 de zile.  Luna trecută i s-a prelungit arestul, iar între timp, în această lună magistrații l-au plasat în arest la domiciliu. Totul se întampla la câteva zile după ce procurorii îl trimiteau în judecată pentru  săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. 

Giulia adora să joace ”elasticul”

Giulia Maria Sabou avea doar 12 ani și era elevă la Școala Gimnazială ”Mihai Eminiescu” din Zalău. Era o fată foarte veselă, ajuta pe toată lumea cât putea ea și cel mai important a avut o educație excepțională. Cel mai mult îi plăcea să joace “ elasticul “. Giulia mai are o soră mai mică și copilărit în satul Badon, comuna Hereclean. 

Giulia Sabou, fetița de 12 ani a fost înmormântată vineri, 22 februarie 2019, în satul natal, Badon, comuna Hereclean.

 

 

Adauga comentariu