VIDEO. Daniela Coța în cadrul unei emisiuni: ”Clubul nu este în faliment și nici nu se desființează. Va evolua în DIVIZIA A2”. Niciun cuvânt despre dosarul penal de obținere ilegală de fonduri în formă continuată și delapidare în formă continuată

Clubul Volei Municipal Zalău nu este în faliment și nici nu se desființează. Aceste infrormații au fost spuse de Daniela Coța, în cadrul unei emisiuni sportive la propriul canal de televiziune, Sălăjeanul TV. 

Daniela Coța, inculpat în dosarul penal în care este acuzată de săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri în forma continuată (26 de acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de articolul 306 aliniat 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și delapidare în forma continuată (228 de acte materiale) faptă prevăzută și pedepsită de art. 295 alin 1 raportat la art. 308 cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, a fost invitată în urmă cu două zile la o emisiune sportivă la Sălajeanul TV, post deținut de familia COȚA. 

Daniela Coța a spus în cadrul emisiunii că, Volei Municipal Zalău nu este în faliment și nu se va desființa, ci dimpotrivă va merge mai departe. Volei Municipal s-a înscris în Divizia A2 și va avea un antrenor local. Mai mult, Daniela Coța a spus că se vrea înlăturarea echipei din voleiul românesc. Asta după ce, susține Coța, proiectul de finanțare pentru Volei Municipal Zalău, pentru sezonul 2020/2021 nu a fost analizat de Comisia de Sport din Primăria Zalău. 

Ceea ce este foarte interesant, este faptul că atât Daniela Coța, cât și moderatorul Leontin Moga nu au discutat nici măcar un minut despre dosarul penal de obținere ilegală de fonduri în formă continuată și  delapidare în formă continuată. 

Oare de ce?

foto - video - Emisiuni Salajeanul TV Youtube

Emisiuni Salajeanul TV

 

Adauga comentariu