Vasile și Daniela COȚA, ”cazați” de Curtea de Apel Cluj la casa din Aghireș

Familia Coța își va ispăși arestul la domiciliu la locuința din Aghireș, comuna Meseșenii de Jos. Asta după ce Curtea de Apel Cluj a decis să-i ”mute” pe Vasile și Dana Coța din locuința de pe strada Cloșca din Zalău. 

“Admite cererea formulată de inculpaţii Coţa Vasile Marius şi Coţa Daniela Gabriela cercetaţi sub măsura arestului la domiciliu în dosarul de urmărire penală nr. 168/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. Schimbă locul de executare a măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţii Coţa Vasile Marius şi Coţa Daniela Gabriela prin Încheierea penală nr. 53 din data de 27.05.2020 a Curţii de Apel Cluj în dosarul 553/84/2020 de la adresa la care aceştia îşi au domiciliul legal din mun. Zalău, str. Cloşca,  la adresa imobilului în care inculpaţii locuiesc efectiv, inculpaţii având obligaţia pe durata măsurii arestului la domiciliu de a nu părăsi imobilul unde locuiesc situat în com. Meseşenii de Jos, sat. Aghireş”, se arată în minuta instanței, potrivit sportulsălăjean.ro

Vasile și Dana Coța au fost arestați preventiv în 22 mai 2020, după care Curtea de Apel Cluj i-a trimis în arest la domiciliu, în 27 mai 2020, pentru 30 de zile. 

Va reamintim faptul că, procurorii sălăjeni îi acuza pe cei doi că și-ar fi insușit peste 3.1 milioane de lei, aproximativ 640.000 de euro  de la bugetul local al Municipiului Zalău și din conturile clubului Volei Municipal Zalău. Cei doi, în calitate de reprezentanți de drept și de fapt ai Volei Club Municipal Zalău, în perioada 2017-2020, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ar fi obținut pe nedrept peste 1.200.000 lei din bugetul local al Municipiului Zalău, cu tiltu de finanțări nerambursabile, prin prezentarea de documente false sau inexacte. Mai mult, prin întocmirea a 228  de înscrisuri care atestau în mod nereal remiterea unor sume de bani către jucători sau antrenori, în aceeași perioadă de timp, inculpații și-ar fi însușit din conturile clubului peste 1.900.000 lei.

 

Adauga comentariu