Vasile Bulgarean, directorul CNS Zalau, candidatul PNL la functia de primar. "Orice om si-ar dori sa conduca primaria"

PNL Salaj pare ca intr-un final a gasit omul potrivit care sa candideze la functia de primar al Zalaului, cu sanse reale de a-l bate pe primarul in functie, Ionel Ciunt de la PSD.
 
Cel mai probabil, liberalii vor merge pe mana lui Vasile Bulgarean. Atat presedintele PNL Salaj, Lucian Bode, cat si Vasile Bulgarean au declarat ca nu exclud o asemenea candidatura.
 
"Vasile Bulgarean ar fi in masura sa conduca Primaria Zalau. In luna septembrie vom face un sondaj si vom iesi oficial cu un nume de candidat", ne-a spus Lucian Bode.
De cealalta parte, Vasile Bulgarean sustine ca o asemenea idee, de a fi primar, il onoreaza, dar ca inca nu stie exact ce va face si ca vrea sa se concentreze pe invatamant.
 
"Cred ca orice om care vrea sa se implice vrea sa fie primar in Zalau. Recunosc, mi-ar placea sa fiu primar in Zalau. Este o onoare sa fii primar, dar acesta este doar un prim pas. Nu mai sunt tanar sa ma arunc in lupta si de aceea inca ma gandesc. Nu am luat inca in calcul varianta candidaturii dar, orice om ar vrea sa fie primar in Zalau", ne-a spus Bulgarean.
Vasile Bulgarean este directorul Colegiului National Silvania, cel mai prestigios liceu din Salaj si unul dintre cele mai apreciate din Romania. A fost directorul care a reformat institutia de invatamant din oras si a atras investitii importante.
 
Vasile Bulgarean a fost in trecut un membru important al PNTCD, apoi s-a facut remarcat in PDL si dupa fuziune, in PNL.

Adauga comentariu