USR și PLUS s-au aliat, candidează împreună la europarlamentare. Vicepreședinte USR Sălaj: "Haideți să nu mai lăsăm politica pe mâna vechilor politicieni, să le arătăm că știm și singuri ce e mai bine pentru comunitatea noastră"

În 02.02.2019, după ședința Comitetul Politic de la București la care au participat și câțiva membri din conducerea USR Sălaj, USR și PLUS au ajuns la un acord privind participarea pe liste comune la alegerile Europarlamentare din 26 mai 2019. La Comitetul Politic USR, a fost prezent Dacian Ciolos împreună cu echipa de negociere a partidului PLUS. Au fost stabilite mai multe aspecte, printre care denumirea viitoarei alianțe: Alianța 2020 USR PLUS și lista comună a candidaților. Astfel, după o zi întreagă de dezbatere a rezultat alianța pentru Europarlamentare între USR și PLUS. USR Sălaj a fost reprezentat la Comitetul Politic USR de la București, de președintele Cosmin Cristian Viașu, vicepreședintele Zoltan Takacs și Ferenc Istvan Kabai. 

Comitetul Politic al USR a aprobat protocolul de constituire a alianței electorale pentru alegerile europarlamentare cu partidul Plus cu 68 de voturi pentru, nouă împotrivă și patru abțineri. 

''USR Sălaj a crescut în 2018 cu trei filiale locale și a ajuns la peste 80 membri. Haideți să nu mai lăsăm politica pe mâna vechilor politicieni, haideți să le arătăm că știm și singuri ce e mai bine pentru comunitatea noastră, că împreună reușim să construim și să prosperăm'' este îndemnul lui Zoltan Takacs, vicepreședinte USR Sălaj.

sursa foto USR Salaj

Adauga comentariu