ULTIMA ORĂ. Elicopterul SMURD de la Jibou, participă la acțiunea de căutare pe lacul Vârșolt

După ce în această dimineață a fost chemată o echipă de scafandri din Maramureș și Hunedoară pentru găsirea bărbatului înecat în lacul Vârșolt, în urmă cu câteva minute a fost solicitat și elicopterul Smurd de la Jibou. 

În acest context, elicopterul participă la acţiunea de căutare pe Lacul Vârşolţ prin efectuarea unui survol.

Vă reamintim faptul că la data de 23 iunie a.c., ora 19:56, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat, prin apelul unic de urgentă -112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârsta de 39 de ani, s-a înecat în Lacul Vârșolț.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și pompieri, care au început căutările. 

Din primele verificări efectuate, se pare că bărbatul este din comuna Balc, județul Bihor.

Acesta se afla la pescuit, împreună cu 3 prieteni, a intrat în lac, pentru a înota și, în scurt timp, nu a mai fost văzut.

În prezent, activitățile de căutare sunt în desfășurare.

Rev SU Vârşolţ: elicopterul Smurd de la POA Jibou participă la acţiunea de căutare pe Lacul Vârşolţ prin efectuarea unui survol.

 

 

Adauga comentariu