UIMITOR. Isprava unei angajate de la OFICIUL POSTAL IP. A încasat 21 de facturi de la Electrica în valoare de aproape 8.000 de lei, iar acum o așteaptă 4 ani de înschisoare

După două amânări, magistrații Judecătoriei Șimleu Silvaniei s-au pronunțat la începutul acestei luni, în cazul angajatei de la Oficiul Postatl Ip, Elena Laura Dombi, care a fost acuzată de delapidare. 

Elena Laura Dombi a fost condamnată în primă fază la un an de inchisoare cu suspendare, însă fiind recidivistă, judecătorii șimleuani i-au comasat cele două pedepse rezultaând în final o pedeapsă de patru ani de inschisoare cu executare. 

Acum două zile, Elena Laura Dombi a atacat sentința cu apel, care se va judeca la Curtea de Apel Cluj. 

Oamenii legii sustin că în perioada noiembrie 2015 - aprilie 2016, inculpata a încasat 21 de facturi Electrica și un mandat postat pe cate le-a anulat ulterior din sistemul informatic, însușindu-și suma de aproape 8.000 de lei. Femeia a returnat prejudiciul în cercetărilor și totodată și-a pierdut și locul de muncă

Iată și soluția magistraților de la Judecătoria Șimleu Silvaniei

”Solutia pe scurt: În baza art. 386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, în sensul reţinerii pentru aceasta a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. 1 lit. d C.p. În baza art. 295 alin. 1 Cod pen. rap. la art. 308 C.p. și art. 75 alin. 1 lit. d C.p. cu referire la art.76 alin. 1 C.p., cu art. 41 al.1 C.p. ?i art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 C.p.p., condamnă pe inculpata cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 și 2 Cod penal interzice inculpatei pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, următoarele drepturi: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Constată că fapta pentru care inculpata a fost condamnată prin prezenta a fost săvârşită în termenul de încercare de 5 ani al pedepsei de 3 ani închisoare pronunţată de Judecătoria Șimleu Silvaniei prin sentinţa penală nr. 202/27.11.2013 definitivă prin Decizia nr. 821/a/2015 la data de 05.06.2015 a Curții de Apel Cluj. În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 Cod penal din 1969 revocă beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispuse prin sentinţa penală nr. 202/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei în dosar nr. 1/309/2012, definitivă prin Decizia nr. 821/a/2015 la data de 05.06.2015 a Cur?ii de Apel Cluj. În baza art. 43 alin. 1 Cod penal, art. 15 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 Cod penal din 1969, cumulează pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta la pedeapsa de 3 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 202/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei în dosar nr. 1/309/2012, definitivă prin Decizia nr. 821/a/2015 la data de 05.06.2015 a Curții de Apel Cluj, urmând ca inculpata să executa pedeapsa finală de 4 (patru) ani închisoare în regim de detenţie. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 şi 3 Cod penal interzice inculpatei pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, următoarele drepturi: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Constată că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată, în cuantum de 150 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj în favoarea domnului avocat Szakacs Zsolt, şi va rămâne în sarcina statului. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpata la plata sumei de 750 lei cheltuieli judiciare către stat (150 lei pentru faza de urmărire penală, 100 lei pentru faza de cameră preliminară, 500 lei pentru faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 04.02.2019”, la sediul instanţei, se arată în sentință

 

Adauga comentariu