Țeapă dată de Spitalul Județean sutelor de candidați. Concursurile se amână până în aprilie

Concursurile organizate de Spitalul Județean de Urgență Zalău nu vor mai fi organizate în intervalul 28 ianuarie și 18 aprilie 2019, din motive obiective. Concursurile se vor organiza la o data comunicată ulterior, în Monitorul Oficial, în presa locală, pe site-ul spitalului și afișate la avizierul unității. Conform legii, candidaturile înregistrate la concursurile a cărui procedură a fost suspendată și amânată se consideră valide, dacă persoanele care au depus dosarele de concurs își exprimă în scris intenția de a participa din nou la conurs, la noile date.

În momentul în care se vor posturile vor fi republicate, candidații a căror dosare au fost admise vor depune în scris la sediul unității, la serviciul RUNOS, acordul de participare la concurs la noile date stabilite, potrivit conducerii Spitalului Județean de Urgență Zalău.   

Adauga comentariu