Tânăr de 21 de ani, fără permis de conducere s-a izbit de un stâlp

Un eveniment rutier soldat cu pagube materiale a avut loc ieri pe raza judeţului Sălaj. Şoferul nu poseda permis de conducere.

La data de 21 mai a.c., ora 12:00, poliţiştii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Hida au fost sesizaţi de către un bărbat din comună despre faptul că un autoturism a intrat într-un stâlp de curent.

Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că un bărbat din comuna Hida, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat într-un stâlp. Din verificări s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere.

În urma impactului nu au rezultat victime, doar pagube materiale. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

foto - zi-de-zi.ro

Adauga comentariu