Supărarea unui zălăuan umilit de instituțiile statului român. “ Vreau să vă informez cât de departe merge corupția și nedreptatea în țara asta“

Într-o postare pe Facebook, un zălăuan atrage atenția cât de departe merge corupția și nedreptatea în România. 

Raul Ionuț, un tânăr care și-a întemeiat o familie și care trăiește în Gradina Onului, din Ortelec, trece prin clipe de groază de ceva timp. Acesta susține că din cauza noilor vecini care au făcut săpături pentru construcția unei case, locuința lui a crăpat. 



Potrivit lui Raul Ionuț, săpăturile au fost făcute aproape de casa lui, iar pământul s-a surpat și au apărut crăpături în casa lui Raul. 
Cele două părți s-au înțeles că vecinii lui Raul vor suporta pagubele, însa până în prezent nu s-a rezolvat nimic. 




Mai mult, tânărul s-a adresat și institutiilor statului, iar Inspectoratul Județean în Construcții, acolo unde Florin Florian este inspector sef, spune că vecinii nu au greșit cu nimic. De asemenea, IJC i-a transmis lui Raul că, stabilirea cauzelor eventualelor degradări se poate face doar printr-o expertiză tehnică, realizată de un expert tehnic atestat. 

Iată postarea de pe Facebook

"Dragi prieteni, prin aceste poze vreau să va informez cât de departe merge corupția și nedreptatea în țara asta în frunte cu politicienii din PSD!!! În urmă cu ceva timp viitorii vecini in frunte cu Alin Oros candidat la functia de consilier in partidul PSD, au facut sapaturi pt ridicarea unei case la limita cu proprietatea mea, in urma sapaturilor s-a ajuns la situatia care o vedeti in pozele de mai jos. În urma sesizarilor pe care le-am facut la institutiile care ar fi trebuit sa-i traga la raspundere pentru distrugerea care au provocato, am primit surprinzator raspunsul ca vecinii mei nu sunt vinovati cu nimic!!!
Vreau sa va spun ca si cei de la ISC Salaj, institutia care trebuia sa-i traga la raspundere pe acesti vecini in frunte cu domnul Alin Oros sunt tot din partidul PSD in frunte cu fostul inspector sef domnul Florin Florian care s-a autosuspendat din functie pentru  a putea candida la postul de presedinte al Consiliului Judetean Salaj. Înmomentul de fata domnul Florin Florian impreuna cu domnul Alin Oros fac campanie electorala la partidul PSD penteu posturile in Consiliul Judetean. Și eu ca un simplu cetatean am ramas cu paguba provocata de vecinii mei in frunte cu domnul Alin Oros care stau bine mersi linistiti ca au sprijin politic din partea unor functionari in partidul PSD. Acesti indivizi care au ajuns la putere  nu au frica de nimic si isi bat joc de bietii oameni de rand. Sper ca acest mesaj sa ajunga la cat mai multe persoane. Este singura varianta prin care pot sa va informez", este postarea lui Raul. 

Ce spune Florin Florian 

Florin Florian a avut o scurtă explicație în acest caz, explicând că nu are nicio treabă cu acest scandal. Fostul prefect va avea în scurt timp o poziție oficială. 

"Am văzut postarea de pe Facebook și din punctul meu de vedere conține foarte multe neadevăruri. O sa am un punct de vedere în cel mai scurt timp. Se pare ca cineva la adresa mea vrea să ducă ceva acțiuni, dar nu am nicio treaba. Acolo sta la baza o petiție, a fost făcut un control și s au luat niște măsuri. Din câte știu cele doua părți s- au înțeles, iar cineva nu respectat  înțelegerea și au intervenit supărările. La  petiția respectiva s-a făcut o alta petiție și s-a răspuns de la noi de la Inspectorat. Nu am nicio treaba cu chestia asta și cine face o asociere cu Alin Oros o face probabil denigrându-mă. O sa am o poziție oficiala în cel mai scurt timp", a spus Florin Florian. 

Adauga comentariu