Strada 22 decembrie 1989, una dintre arterele principale de intrare în oraș în reparații capitale. Viceprimarul Teodor Bălăjel: „Lucrările au fost suspendate, altfel ar fi fost gata în august”

Strada 22 decembrie se realizează în două etape. Tronsonul I finanțat prin PNDL se întinde pe porțiunea cuprinsă între Primăria Zalău până în zona Inserco, iar lucrările constau în reabilitare tramă stadală, canal pluvial, trotuare, piste de biciclete, trotuare cu dale și canale tehnice pentru branșamentele electrice. Lucrările în valoare de 9,3 milioane de lei sunt realizate de SC Drum Construct și au termen de finalizare data de 3 octombrie 2019. Lucările au fost supendate pe timp de iarnă, pentru că altfel se încheiau în august. Contractul a fost prelungit, a declarat Teodor Bălăjel, viceprimarul municipiului Zalău.

Tronsonul II de reabilitare a străzii pleacă din zona Inserco și până la Aghireș, la intersecția cu drumul forestier. Lucrările pentru tronsonul II sunt finanțate prin Programul Operațional Regional. La ora actuală sunt parcurse etapele în ceea ce privește licitația publică, s-au analizat ofertele financiare iar lucrările sunt realizate tot de Drum Construct, respectiv trotuare pe ambele parți, refacere carosabil, canale tehnice pentru utilități, cablu TV și internet. Costul lucrărilor se ridică la aproximativ 7 milioane de lei, iar termenul de finalizare este de 12 luni de la semnarea contractului de atribuire a lucrărilor. Strada 22 decembrie va fi o stradă modernizată și se va circula în condiții foarte bune, fiind una dintre arterele principale de intrare în oraș, spune Teodor Bălăjel.

Adauga comentariu