Șoferul care a ”plonjat” în parcul din Crișeni era beat criță

Un accident de circulaţie s-a produs astăzi în localitatea Crişeni, în urma căruia o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.                                         

Potrivit IPJ Sălaj, în această dimineaţă, la ora 9.05, şoferul, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Zalău, circula cu autoturismul pe Drumul Naţional 1H, prin localitatea Crişeni, iar la un moment dat a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat într-un gard metalic.

În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto.

La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal pentru infracţiunile de conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.

Adauga comentariu