Semnal de alarmă tras de ISU Sălaj, după ce trei persoane au murit înecate, în ultimele zile

Trei persoane au murit în ultimele zile, în Sălaj, înecate în balți. Ultima victimă a fost un copil de 14 ani.

În urmă cu două zile. echipaje din cadrul Punctului de lucru Sărmășag și ale Detașamentului Zalău au fost solicitate să intervină pentru a căuta o persoană (un copil) dispărută în Balta Carieră Bobota 2 din localitatea Sărmășag .
Din informațiile primite de la martorii de la fața locului se pare că un copil de aproximativ 14 de ani a sărit de pe dig în apă și nu a mai ieșit la mal. Pompierii au intervenit în misiunea de căutare cu ajutorul mijloacelor specifice de intervenție în mediul acvatic aflate în dotare, inclusiv o barcă cu sonar. 
După aproximativ două ore și jumătate victima a fost găsită, extrasă și predată echipajului medical de la fața locului care a declarat decesul acesteia. 

”Tragem un semnal de alarmă și reamintim că acest incident este al treilea petrecut în decurs de numai o săptămână în care și-au mai pierdut viața un bărbat de aproximativ 39 de ani în lacul de acumulare Vârșolț și un adolescent de aproximativ 17 ani  în lacul Somoșa. Pentru evitarea producerii unei tragedii pompierii sălăjeni vă recomandă următoarele măsuri de prevenire: 
- cetăţenii vor frecventa doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat; 
- vor respecta întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement şi se va folosi întotdeauna echipamentul de protecţie furnizat de acesta; 
- vor evita scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci; 
- nu vor încerca acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii; 
- nu se vor aventura în apă în stare de ebrietate; 
- vor evita scăldatul seara târziu sau în timpul nopţii. 

În timpul unor vijelii sau furtuni, scăldatul este interzis. Părinţii vor supraveghea permanent copiii aflaţi în apă sau în apropierea acesteia”, a transmis ISU Sălaj. 

Adauga comentariu