Se înmulțesc sancțiunile în ceea ce privește nerespectarea măsurilor de prevenire și limitare a răspândirii COVID - 19

Peste 40 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști și jandarmi în contextul COVID -19.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, echipajele mixte, formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali, au efectuat în continuare verificări pentru respectarea normelor legale impuse în contextul stării de urgență.

Astfel, în acest context, în  ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale în valoare de 39.800 de lei.

Alte nouă sancțiuni, în valoare de 12.300 lei, au fost aplicate de jandarmi, pe parcursul a 48 de ore. Jandarmii au mai însoțit șapte convoaie organizate pentru transportul persoanelor spre centrele de carantină, asigurând, totodată și măsurile de ordine publică în proximitatea acestora.

Polițiștii din Sălaj continuă să acționeze în sistem integrat, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și a societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și excortarea autovehiculelor care tranzitează județul Sălaj  cu persoane care vin din afara granițelor țării sau transportă echipamente medicale.

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea   legislației în vigoare atrage raspunderea contravențională sau penală, iar necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză.

Adauga comentariu