Să vină Nety Sandu ministru la Învăţământ!

Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi promovează un proiect local care vizează îmbunătățirea relației dintre profesori și elevi cu ajutorul Numerologiei. O adresă semnată de șefa ISJ, Selena Costea, ajunsă în funcție la finalul anului, îi îndeamnă pe profesorii din Galați să participe la un proiect al Asociației Numerologilor din România.

Numerologia cică este o știință a numerelor, care apelează la legi ale matematicii astrale și le servește astrologilor pentru definirea destinului uman. Aka orice credință în relația divină, mistică între un număr și unul sau mai multe evenimente care coincid. Numerologia ar fi fiind şi studiul valorii numerice a literelor în cuvinte, nume și idei, fiind asociată cu paranormalul, alături de astrologie și alte arte prezicătoare similare.

Prin urmare, Baba Vanga, Nety Sandu, Floricica Dansatoarea şi Mama Omida ar fi cele mai cu expertiză profesoare de numerologie. Copiii învaţă să lege şi să dezlege cununii, să scoată argintul din om, să prevadă căderi la aşternut cu Cumpănaşu şi drumuri de seară cu Gheorghe Dincă. Doctoratele în clarviziune se pot da în “Angliea”, la "Howgarth", cu renumitul Harry Potter.

Parcă şi văd părintele venit de la muncă chestionându-şi progenitura: “cât ai luat, tată, la Kabală?”

Mă întreb, la gradul de tâmpire publică din Educaţie, cât mai avem până când reluăm studiile de Alchimie, Zoomahie, Fengșui? Până băgăm Ezoterismul obligatoriu la BAC, că și așa sunt destui profi pentru care materia pe care o predau este kabală curată...

Până să conducă Inspectoratul Şcolar Judeţean al judeţului Galaţi, numita Selena Costea, cea care promovează prin adresă oficială pseudoştiinţa, a fost directorul Şcolii gimnaziale nr. 4 din comuna Liești, judeţul cu pricina.

Nimeni nu ar fi auzit vreodată de existenţa acestei făpturi dacă şansa nu ar fi făcut ca, la alegerile parlamentare din decembrie anul trecut, fostul inspector şcolar general, Onuț Atanasiu, să ajungă deputat pe listele Partidului Naţional Liberal. Care partid, după cum ni s-a lăudat, nu ar fi avut de gând să facă ca şi cei de la Peee Seeee Deee, să umple funcţiile publice cu tot felul de asistaţi mintal numai pentru că sunt membri de partid. Dar cum alegerile s-au terminat pentru măcar următorii patru ani, porumbeii PNL care mâncau din palma votantului, gureşi şi fericiţi, acum s-au înălţat în tăriile Puterii de unde se găinăţează, voios, pe toate promisiunile făcute.

Aşa a ajuns inspector şcolar general al judeţului, dintr-un lung şir de cadre didactice meritorii ale judeţului, cea mai merituoasă dintre merituoşi, Selena Costea. Din obscuritatea gimnazială a unei comune a fost scoasă de talentul personal şi de meritele soţului, care este asociat în mai multe afaceri cu George Scarlat, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, din partea PNL.

Vă mai miraţi că există Cumpănaşu în viaţa a jumătate de milion de elevi români, când cumpănaşii de partid şi de stat se ocupă, cu hărnicie, să facă praf Educaţia României?

O meteahnă a societăţii cu apucături balcanice în care trăim este promovarea curvelor (indiferent de sex şi/sau stare civilă) în funcţii publice, pe banii statului. Şi în special a celor obraznice, gata să se caţere pe scara de valori folosindu-se de gură ca argument irefutabil de competenţă profesională. Niciodată nu am înţeles de ce politicienii ţin morţiş să îşi dea jos din pat nevestele şi/sau ţiitoarele (indiferent de sex) şi să le pună în funcţii care le depăşesc cu mult intelectul şi competenţele.

De ce politicienii noştri îşi plătesc până şi plăcerile sexuale cu bani publici? Că înscăunarea incompetenţei (indiferent de sex sau stare civilă) în posturi bine plătite cu banii statului este tot o formă de plată. Care vine la pachet cu toate daunele colaterale aferente. Că incompetenţa în funcţie se şi obrăzniceşte, având pretenţia că prestaţia de aşternut este generatoare de idei competente la locul de muncă. Incompetenţa nu se rezumă doar la a toca banul public, ci se întrece în a încurca lucrurile pe acolo pe unde este plantată.

Şi, după cum se vede, cel mai grav este când incompetenţa este promovată pe posturi de conducere în învăţământ. Pentru că este un act de iresponsabilitate să dai educaţia viitoarelor generaţii pe mâna unor fufe recomandate doar de vocea şi talentul partenerilor de pat.

Şi, gata!

Adauga comentariu