S-a stabilit termenul de judecată în cazul lui Gheorghe Gurzău, patronul acuzat de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului

Primul termen de judecata al patronului firmei de transport Gurzau Trans a fost stabilit pentru inceputul lunii octombrie. Mai precis, in mai putin de trei saptamani, pe 2 octombrie 2019, Gheorghe Gurzau se va afla in boxa acuzatiilor de la Judecatoria Zalau, unde va da socoteala pentru cele intamplate in 19 februarie 2019.

Procurorii l-au trimis în judecată pe șoferul/patron Gheorghe Gurzău, într-un dosar în care este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Zalău în data de 15.04.2019. 

Giulia Sabou, fetița de 12 ani a fost înmormântată vineri, 22 februarie 2019, în satul natal, Badon, comuna Hereclean

Vă reamintim faptul că o fetiță de 12 ani și-a pierdut viața în 19 februarie 2019, într-un grav accident de circulație petrecut pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, în fața fântânii arteziene de la Astralis. Fetița se afla într-un microbuz de transport persoane, condus de patronul firmei de transport, Gurzău Trans, Gheorghe Gurzău, care circula pe ruta Zalău - Dioșod, când la un moment dat a căzut din autoturism. În urma impactului foarte puternic cu asfaltul, fetita a murit, după ce medicii de pe echipajul Smurd au încercat peste o oră să o readucă la viață. 

Adauga comentariu