Reprezentanţii patronatelor din Sălaj subliniază lipsa forţei de muncă şi necesitatea fiscalizării pentru eliminarea muncii la "gri" şi la "negru"

Comisia de Dialog Social sub coordonarea subprefectului Vegh Alexandru s-a întrunit astăzi în ședință, unde s-au discutat propunerile membrilor Comisiei pentru dezvoltarea dialogului social în scopul promovării unor relaţii de muncă echitabile în judeţul Sălaj, analizarea activității patronatelor şi sindicatelor și problemele cu care acestea se confruntă. Reprezentanţii sindicatelor au precizat că aşteaptă modificarea legii dialogului social şi transformarea în lege a ordonanţei care prevede trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, întrucât nu toate firmele au făcut această modificare pentru calculul salariilor. De cealaltă parte, reprezentanţii patronatelor au subliniat lipsa forţei de muncă şi necesitatea fiscalizării mai ales în domeniul serviciilor, pentru eliminarea muncii la "gri" şi la "negru".

Potrivit legii, primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă în ziua anterioară începerii activității sau fără transmiterea raportului de muncă în REVISAL cel târziu în ziua anterioară începerii activității ori în perioada în care acesta are contractul de muncă suspendat se sanctionează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată. Primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor cu timp parțial se sanctionează cu amendă de 10.000 lei. Contractul de muncă se încheie în formă scrisă, anterior începerii activității de către salariat. Obligația de încheiere a contractului de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Anterior începerii activității, contractul de muncă se înregistrează în REVISAL.

foto: law partners

Adauga comentariu