PSD-iștii sălăjeni, consecvenți în risipirea banilor publici. Paul Maghiu, vicepreședinte PNL Sălaj: ”Haideți măcar să facem risipa mai transparentă. Nu există bani publici. Există doar banii contribuabililor!”

Vicepreședintele PNL Sălaj acuză conducerea Consiliului Județean de risipirea banilor publici. După ce a analizat atent alocările bugetare pentru sportul de performanță care însumeză peste 30 de miliarde de lei vechi, a solicitat conducerii Consiliului Județean mai multă transparență din partea cluburilor care trăiesc din bani publici, în privința salariilor pe care le încasează și valoarea contractelor încheiate cu furnizorii de servicii. 

”Fără nicio intenție de a ataca pe cineva, deși anumite persoane au înțeles greșit și demersurile mele de până acum, am revenit și în ședința de azi cu propunerea de a analiza mai atent alocările bugetare ale Consiliului Județean pentru sportul de performanță – peste 30 de miliarde de lei vechi. Iar dacă risipa din bani publici va continua, am solicitat conducerii CJ să ceară măcar mai multă transparență din partea cluburilor care trăiesc din bani publici. Așadar, vrem să știm ce salarii se încasează pe fiecare post în aceste cluburi, care sunt și ce valoare au contractele (defalcat pentru fiecare) cu furnizorii de servicii și cine sunt aceștia – cazare, masă, transport, echipamente, suplimente, promovare, mass media, pază, alte servicii și care este partea de cofinanțare adusă de cluburi din publicitate, drepturi de imagine, vânzare materiale promoționale și sponsorizări” spune vicepreședintele PNL Sălaj.

Paul Mghiu subliniază că edilii Zalăului își propun să cheltuie peste 30 de miliarde de lei vechi pentru sportul de performanță și 50.000 de lei pentru sportul de masă, în condițiile în care infrastructura sportivă și posibilitățile pentru practicarea sportului de masă sunt aproape inexistente, iar pistele de biciclete lipsesc cu desăvârșire.

”După cum arătam în urmă cu aproximativ o lună, în bugetul Consiliului Județean sunt prevăzute trei milioane de lei pentru sportul de performanță și doar 300 de mii pentru cel masă, adică de 10 ori mai puțin. Tot, peste 30 de miliarde de lei vechi își propun să cheltuie și edilii Zalăului pentru sportul de performanță și doar 50.000 de lei pentru sportul de masă. Într-un județ în care infrastructura sportivă este mai proastă decât acum 30 de ani, într-un municipiu în care posibilitățile pentru practicarea sportului de masă sunt cvasi inexistente, iar pistele de biciclete lipsesc, a aloca astfel de sume în defavoarea proiectelor destinate publicului larg, pare aproape o sfidare. Dacă în postările anterioare arătam că folosind jumătate din banii alocați echipelor de performanță în ultimi doi ani s-ar fi putut amenaja zeci de terenuri de sport multifuncționale, vă (re)aduc în atenție un alt exemplu, Primăria Brașov, care a amenajat adevărate săli de fitness în aer liber, în mai multe parcuri din oraș. Aparatele montate în aceste spații sunt destinate atât tinerilor, cât și copiilor, dar și seniorilor comunității. Mai mult, unele aparate sunt destinate persoanelor cu dizabilități. În urmă cu patru ani, investiția pentru șapte (da, ați auzit corect - 7 astfel de zone) a fost de 250.000 de lei. Adică de vreo zece ori mai puțin decât va încasa echipa de volei din prima divizie în acest an”. 

Legalitatea, transparența bugetară, adresabilitatea și oportunitatea ar trebui să ne ghideze când vorbim de cheltuirea banilor pe care îi gestionează administrația publică municipală și județeană. În rest, celor care caută să creeze scandaluri, celor care în lipsa argumentelor preferă atacurile la persoană, celor care se cred omniscienți și omnipotenți, le reamintesc un citat al doamnei Margaret Tatcher (chiar nu vreau să par melodramatic, dar vorbele astea ar trebui postate pe pereții oricărei instituții). Nu există bani publici. Există doar banii contribuabililor, a conchis Paul Maghiu.

Adauga comentariu