PSD e rău, dar PSD-iștii sunt buni. Patru primari PSD au plecat la PNL

Agitație mare pe scena politică din Sălaj cu câteva luni înainte de alegeri. Așa cum se întamplă de fiecare dată în preajma alegerilor, fiecare partid își face planul pentru a se impune. Azi a fost mare agitație și în PNL Sălaj acolo unde, după câte se pare patru primari PSD s-au mutat în patul dușmanului de moarte, PNL. 

Potrivit unor surse din interiorul celor două partide, patru primari importanți din interiorul PSD au trecut la PNL. Este vorba despre Mircea Pop, primar în Cuzăplac, Alexandru Spătar, primarul din Gârbou, Eugen Terec, primarul din Creaca și Albert Nicolae, primarul din Fildu de Jos. 

Sursele Ziarul de Sălaj susțin că PNL-iștii nu sunt mulțumiți de această mutare a celor 4 primari, însă când la butoane este un ministru, majoritatea se apleacă în fața minorității, când de fapt ar fi trebuit să se întâmple exact invers, că asa-i în democrație. 

Este foarte important cum dintr-o dată PSD-ul dintr-un partid rău, care nu a făcut nimic bun pentru țară, acum să devină unul bun, din care PNL să se servească cu primari și mai mult decât atât PSD-iști au ajuns să fie pur și simplu vânați de celelalte partide. 

 

 

 

foto - Mircea Pop și Spătar Alexandru sportulsalajean.ro, Albert Nicolae -ghidul primăriilor, Eugen Terec  - magazinsalajean.ro

 

Adauga comentariu