Premii și mențiuni obținute de elevii sălăjeni la „Olimpiada Satelor din Transilvania”. 132 de elevi din opt județe au participat la competiție

Inspectoratul Școlar Județean Sălaj în parteneriat cu Școala Gimnazială ”Gheorghe Șincai” Bobota și Primăria comunei Bobota a organizat în perioada 12-14 aprilie 2019 a IX-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică pentru clasele a IV-a – a VIII-a „OLIMPIADA SATELOR DIN TRANSILVANIA”, școli cu predare în limba română și școli/secții cu predare în limbile minorităților naționale. La concurs au participat 132 de elevi din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Sibiu și Sălaj. 

Din Comisia științifică au făcut parte profesor universitar emerit doctor Duca Dorel şi conferenţiar universitar doctor Duca Eugenia de la Universitatea ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. Festivitatea de deschidere a avut loc în 12 aprilie la Sala Porolissum a Consiliului Județean Sălaj. Sâmbătă, 13 aprilie la Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai” Bobota s-a desfășurat proba scrisă, iar premierea elevilor a avut loc la Căminul Cultural din Bobota. 

Premiul al III-lea a fost obținut de Rad Paula Cristina elevă în clasa a VII-a la școala gimnazială Preoteasa, iar mențiuni au primit Sabou Sara Maria elevă în clasa a VI-a la școala gimnazială Valcău de Jos și Vaida Dacian Marian elev în clasa a IV-a la școala gimnazială ”Gheorghe Șincai” Bobota. Premiile au constat în cărți oferite de Editura GIL și Editura PARALELA 45, ne informează biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.

Adauga comentariu