Prejudiciu de 219.000 de lei descoperit de Curtea de Conturi la Primăria Șimleu Silvaniei. Primarul a primit o majorare de salariu ILEGALĂ

Curtea de Conturi susține în ultimul raport publicat că Primăria Șimleu Silvaniei, condusă de primarul PNL (fost PDL) Septimiu Țurcaș a prejudiciat statul cu suma de 219.000 lei. Curtea de Conturi spune că la Șimleu Silvaniei nu a fost justificat cu documente, consumul de combustibil la nivelul valorii totale a bonurilor valorice achiziţionate, dar și că au fost acordate nelegal, în anul 2017, premii de excelenţă pentru personalul din cadrul entităţii. 

Mai mult, inspectorii Curții de Conturi susțin că primarul Septimiu Țurcaș a primit o majorare salarială nelegală  pentru deţinerea calităţii de persoană autorizată să acceseze sistemul informatic al Registrului Electoral.

Inspectorii mai susțin că la Șimleu Silvaniei au fost acordate nelegal majorări salariale persoanelor nominalizate în echipele de proiecte, pentru proiecte care nu au fost finanţate din fonduri comunitare nerambursabile postaderare. 

 

 

Adauga comentariu