Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au ridicat de la trei societăți din Sălaj, 163 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte contrafăcute

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat în zilele de 23 și 24 aprilie o acțiune pentru prevenirea şi combaterea actelor de evaziune fiscală, a ilegalităților comise în domeniul mărfurilor alimentare, legumelor și fructelor, precum și a produselor contrafăcute. În cadrul acțiunii au fost verificați 58 de agenți economici. Au fost constatate­­ cinci infracțiuni, din care patru prevăzute de Legea 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi o infracţiune prevăzută de Legea 84/1998.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 99.400 lei. Dintre faptele contravenţionale, 20 au fost aplicate la Legea privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, şapte la Legea privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol și alte şase la O.U.G privind obligativitatea agenților economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale. Totodată a fost ridicată în vederea confiscării suma de 2.095 lei, bani proveniţi din activităţi comerciale ilicite.

Polițiștii au ridicat până la finalizarea cercetărilor de la sediul și punctelor de lucru a trei societăți de profil din Sălaj, 163 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, întrucât există suspiciuni că marfa poartă o marcă înregistrată fără acordul titularului de drept. 

foto: unupetrotus.ro

Adauga comentariu