PNL vrea să-l lase pe Tadici fără bani și HC Zalău să DISPARĂ

În mai multe rânduri cei din PNL Sălaj au susținut că ar trebui să fie tăiați banii de la HC Zalău, gestionați de profesorul Gheorghe Tadici, considerat unul dintre cel mai bun antrenor români de handbal feminin. În acest context, fără bani HC Zalău ar putea să dispară din fenomenul sportiv.  

Liberalii au continuat să susțină proiectul prin care să taie banii de la HC Zalău și chiar să voteze împotriva finanțării echipei fanion a orașului. 

Astfel, liberalii nu au votat bugetul echipei HC Zalău pentru sezonul 2019 - 2020 pe motiv că nu există transparență în cheltuirea banilor și că ar trebui ca banii să fie dați sportului de masă. Nu este prima dată când consilierii PNL se opun finanțării echipei HC Zalău.

La ședința de buget, consilierii județeni ai PNL au votat în bloc împotriva bugetului propus de Consiliul Județean pentru sportul de performanță, adică pentru finanțarea activității sportive de la HC Zalău.
 
Cel mai vocal liberal a fost atunci Paul Maghiu, purtătorul de cuvânt al partidului. Liberalii au susținut că ar trebui investit mai mult în sportul de masă. Cel care le-a dat peste nas liberalilor a fost PSD-istul Alin Demle, care le-a transmis celor din PNL că sportul de masă, conform legii, este o obligație mai mult a autorităților județene, dar și faptul că, oriunde mergi în România cel mai cunsocut brand al Sălajului este HC Zalău și Gheorghe Tadici, nu activitățile culturale pe care PNL le tot promovează cu atâta patos. 
 
În cele din urmă, bugetul pentru HC Zalău a fost aprobat de majoritatea PSD - UDMR, iar formația condusă de profesorul Gheorghe Tadici va putea face în continuare performanță. 
HC Zalău are trei titluri, o cupă a României, o cupă europeană (City Cup în 1996), dar a jucat și finala Cupei EHF în 2012. 

De altfel, Gheorghe Tadici este unul dintre cei mai apreciați antrenori români din handbal, fiind cel care a reușit cea mai notabilă performanță a echipei naționale din istoria recentă (argint la Campionatul Mondial din Rusia 2005).

Să mai spunem că anul acesta, Gheorghe Tadici a avut o reacție dură la adresa consileirului județean Paul Maghiu de la PNL. 

"Pentru rezultate ca la Zalău, orașe precum Braşovul, Brăila, Craiova sau Clujul au investit de 3 ori mai mult. Dânsul (n.r.- Paul Maghiu) poate are impresia că trebuie să faci spitale, care pot să fucţioneze fără medici sau şcoli fără profesori. Cam asta este gândirea lui şi îi recomand să se bage acolo unde se pricepe  şi să stea să se mai uite în jur, pentru că site-urile primăriilor şi a Consiliilor Judeţene sunt transparente. Să nu mai vorbească gura fără el şi fără judecată doar aşa de a se da important.  Am vorbit cu foarte mulţi oameni şi a fost dezavuat de absolut toţi din partidul din care face parte, inclusiv de preşedintele filialei Sălaj. Nu ştiu ce meserie are la bază domnul Maghiu, dar să ocupe de sectorul de activitate pe meseria care o stăpâneşte, dacă o stăpâneşte. Nu îl cunosc şi nu l-am văzut, dar nici nu mi-ar face mare plăcere văzând ce potenţial de gândire are”, a spus profesorul Gheorghe Tadici despre liberal. 

Adauga comentariu