Planul de măsuri pentru focarele din comunele Bălan și Năpradea + revenirea la normalitate în Treznea

În cadrul ședinței extraordinare a CJSU, din data de 12 august 2020, care a avut loc sub conducerea prefectului județului Sălaj, Marcel Virgil Țurcaș a fost  adoptă Hotărârea nr. 24, prin care au fost aprobate planurile de măsuri pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus (covid-19) în comunele Bălan, Năpradea - satul Cheud. La ședință au luat parte și primarii acestor comune. 

Elemente principale ale planurilor de măsuri sunt următoarele:
● Monitorizarea carantinaților la domiciliu, prin medicii de familie, internarea cu celeritate a simptomaticilor.
● Completarea anchetelor funcție de evoluția clinico-epidemiologică.
● Interzicerea oricăror evenimente care presupun aglomerații de persoane, întâlniri cu caracter cultural pe teritoriul comunei. Slujbele se vor oficia de către personalul de cult, în aer liber (în curtea lăcaşului de cult), cu menţinerea distanţei de 1,5m între persoane, este obligatorie purtarea măştii, astfel încât să acopere gura şi nasul.
● Reducerea programului de funcționare la unitățile de alimentație publică de pe raza localităților, până la ora 22.00.
●Acțiuni preventive de informare a populației cu privire la măsurile de prevenirea a infecțiilor cu COVID-19, rolul respectării carantinei în transmiterea comunitară.
● Măsuri de dezinfecție stradală cu substanțe biocide autorizate.
●Contactarea liderilor comunitaților religioase în vederea colaborării pentru limitarea întâlnirilor și aplicarea măsurilor de prevenție.
● Reevaluarea riscului epidemiologic la apariția de noi cazuri de imbolnăvire.
Menționăm că toate persoanele depistate pozitiv au fost internate.
Autoritătile locale au efectuat acțiuni de dezinfecție stradală repetate, în localitățile menționate, cu accent pe zonele de domiciliu ale persoanelor depistate pozitiv.

"Ca urmare a cuantificării riscului în situația epidemiologică actuală, considerăm că implementarea Planurilor de măsuri de supraveghere a comunităților vor aduce rezultate eficiente pentru prevenirea răspândirii infecției cu Sars-Cov-2, momentan nu considerăm că se impune carantinarea comunităților", a transmis Prefectura Sălaj. 

Totodată, încetează aplicarea Planului de măsuri pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus (covid-19) în comuna Treznea, aprobat prin Hotărârea nr. 20, din 26 iulie 2020 a CJSU Sălaj.

Adauga comentariu