Peste 80 de sancțiuni contravenționale aplicate de forțele de ordine în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii din Sălaj, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali desfășoară în continuare  acțiuni pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a răspândirii noului virus.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au identificat 69 de persoane care nu au respectat interdicțiile impuse, 56 dintre acestea au fost sancţionate pentru că nu purtau masca de protecţie, iar 13 sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie.

Alte 10 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de jandarmi, dintre care șapte pentru nepurtarea măştii de protecţie şi trei pentru lipsa declaraţiei.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală au aplicat şi poliţiştii locali două sancţiuni. Alte două au fost aplicate pentru lipsa declarației. 

În cadrul acţiunilor desfăşurate au fost legitimate 2471 persoane, fiind verificate şi 118 mijloace de transport persoane, dintre care 103 au fost mijloace de transport în comun.

De asemenea, forţele de ordine au verificat şi 146 de societăţi comerciale, dintre care 99 au fost restaurante/terase/alte medii de interes, fără a fi constatate nereguli.

Totodată, pe raza judeţului, pe lângă aceste acţiuni au fost desfăşurate şi 11 acţiuni punctuale, în cadrul cărora au fost aplicate 64 de sancţiuni contravenţionale.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 33500 lei. În cadrul acţiunilor au fost angrenaţi 106 poliţişti, 92 jandarmi şi 31 poliţişti locali.

Adauga comentariu