PE SURSE. Inconștiența nu are LIMITE. Cel puțin 14 persoane înfectate cu CORONAVIRUS în urma unui chef în Zalău

Un chef de logodnă desfășurat luna trecută la un restaurant din Zalău s-a terminat mai puțin bine pentru mai mulți invitați. Cel puțin 14 persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu noul coronavirus la câteva zile de la petrecere. 

O petrecere de logodnă din luna august, cu foarte mulți invitați, peste 20 de persoane în interior - luna trecută chefurile în interior se organizau cu cel mult 20 de persoane - s-a terminat la spital pentru mai mulți participanți. 

Potrivit unor surse neoficiale, care au participat la eveniment, un număr de 14 persoane au ajuns la spital ca fiind infectate cu coronavirus. Printre petrecăreți s-au numărat și oameni simpli dar și angajați din mai multe instituții din Zalău. Multe dintre aceste persoane s-au vindecat și au fost externate în prezent, însă rămâne totuși câteva întrebări pentru patronii de restaurante și pentru petrecăreți. 

De ce nu se respectă măsurile ANTI-COVID-19 și de ce se urmărește doar profitul pentru unii? De ce sunt mai importanți banii decât sănătatea oamenilor? De ce unii pot să respecte legea, iar pe alții îi doare în palărie?

Sunt doar câteva întrebări în această perioadă de pandemie la care cu siguranță nu vom avea răspuns, niciodată. 

Într-o altă ordine de idei să mai spunem că duminică, 13 septembrie 2020, polițiștii și jandarmi au descins la o nuntă. Potrivit IPJ Sălaj, în data de 13.09.2020, lucrătorii din cadrul dispozitivului de siguranță publică - Polițía Municipiului Zalau, s-au deplasat la un  local din oraș, ocazie cu care au constatat că în interiorul localului nu se respectă normele de protecție în contextul pandemiei COVID, depăsindu-se numărul de persoane care pot participa la întruniri în spații închise. Cu această ocazie, s-au aplicat sancțiuni contravenționale administratorului localului, cât și organizatorului evenimentulu i- un bărbat de 20 ani din judeţul Sălaj (în cuantum de 4000 lei fiecare) 

Adauga comentariu