O tanara de 23 de ani din Zalau a dat lovitura cu o idee inedita de afacere

Carmen Ficut are doar 23 de ani insa este una dintre tinerele care a crezut ca si in Zalau se poate face ceva; de aceea a ales sa ramana in oras si sa puna pe picioare o afacere. Atunci cand a demarat afacerea a adus in oras un concept inedit: ornamente realizate manual pentru nunta. A inceput dintr-o joaca dupa cum spune ea, iar acum ii merge foarte bine. 

Ficut detine marca "Exclusive Events" si are zeci de evenimente pe luna la care este prezenta. Carmen le ofera nuntasilor buchete de flori inedite realizate manual, decoratiuni pentru masini de diferite feluri, marimi si modele, accesorii pentru nunta confectionate chiar de catre tanara dar mai nou chiar si gheata carbonica. 

"Am crezut ca si in Zalau se poate face ceva, desi toata lumea spunea ca orasul acesta este mort. Nu, Zalaul nu este mort daca sti ce sa le oferi oamenilor", spune Carmen.

Carmen Ficut este unul din anteprenorii salajeni care a prins radacini in judet si sustine ca nu s-ar mai muta de aici. Cu conceptul nou pe care l-a adus pe "piata nuntilor", Carmen a reusit ca in doar doi ani sa-si cladeasca o afacere profitabila, unde cheia succesului a fost munca. 

Carmen considera ca daca faci ceva cu drag si te implici serios, atunci sigur poti reusi. 

"Fac totul din suflet si de aceea am reusit sa ajung aici. Iar eu ma gandesc la cel care face nunta. Daca mirii ar vrea ornamente, insa vad ca nu isi permit sa plateasca o suma mare pentru ceva anume, atunci incerc sa gasesc o cale de mijloc. Ideea este sa le fac nunta mai frumoasa prin ceea ce stiu sa fac mai bine. Am pachete de nunta si cu 1.000 de lei si cu 3.000 de lei, depinde de fiecare ce doreste. Pot oferi de la flori si alte artizanate realziate de mine, pana la decoratiuni de masini si gheata carbonica", spune Ficut. 

Adauga comentariu