Liceul de Artă ”Ioan Sima” din Zalău, renovat cu peste 7.300.000 de lei

Primaria Zalău a finalizat proiectul ”Creșterea eficienței energetice a Liceului de Artă Ioan Sima din Municipiul Zalău”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea  tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B - Clădiri publice. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar Organismul Intermediar este Agenția de Dezvoltare Regională Nord Vest.

Obiectivul general al proiectului este creșterea eficienței energetice a clădirilor publice la nivelul municipiului Zalău, respectiv la nivelul infrastructurii educaționale și de a contribui în mod direct la reducerea consumului de energie din surse convenționale și la reducerea emisiilor de CO2 eliberate în atmosferă în timpul activităților umane. Printre rezultatele vizate de proiect s-a numărat și asigurarea unui procent de min. 10% din necesarul de energie din surse regenerabile. La finalizarea proiectului, elevii și cadrele didactice ale Liceului de Artă ”Ioan Sima” beneficiază de condiții îmbunătățite pentru derularea actului educațional.

Lucrările principale care au condus la eficientizarea energetică, se referă la: anveloparea clădirii cu termosistem și refacerea finisajelor exterioare, modernizarea instalațiilor sanitare, termice și electrice, refacerea șarpantei, recompartimentări interioare pentru amenajarea grupurilor sanitare, recompartimentare spațiu mansardă pentru creare săli instrument, înlocuire pardoseli, refacerea finisajelor interioare, realizare rampă de acces pentru persoane cu dizabilități, refacere trotuare de protecție perimetrală, schimbare țiglă acoperiș. A fost realizată o instalație de încălzire nouă cu radiatoare din tablă de oțel și ventiloconvectoare carcasate. Sistemul de răcire este asigurat de un chiller în pompă de căldură cu ciclu reversibil, care folosește agent frigorific nepoluant. Durata lucrărilor a fost de 22 luni.

Beneficiile rezultate din derularea investiției sunt: desfășurarea actului educațional în condiții îmbunătățite prin creșterea confortului, reducerea costurilor la întreținere cu încălzirea clădirii, dar și cele vizând consumul de apă, îmbunătățirea esteticii arealului unde se află amplasată școala.  

Valoarea totală a proiectului este 7.310.600,81 lei cu TVA, din care contribuția FEDR 3.692.348,95 lei cu TVA, contribuția bugetului național 564.712,20 lei cu TVA, contribuția locală (cheltuieli eligibile și neeligibile) este 3.053.539,66 lei cu TVA.

Adauga comentariu