La Zalău va fi amenajat un centru de zi pentru copiii marginalizați, într-un punct termic dezafectat. Centrul va fi destinat în special copiilor de vârstă școlară

S-a semnat contractul de finanțare pentru amenajarea Centrului de zi pentru copii in municipiul Zalau. Primăria Zalău a semnat în 31 ianuarie contractul de finanțare pentru obiectivul “Amenajare Centru de zi pentru copii în municipiul Zalău prin schimbarea destinației punctului termic nr. 17 în cadrul Programului Operațional Regional, Axa 4.3 Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale”. Cererea de finanțare pentru acest proiect a fost depusă în 27 aprilie 2018.

Prin proiect se urmărește crearea unui centru de zi pentru copii, prin reabilitarea, mansardarea parțială și consolidarea unui punct termic și crearea condițiilor de derulare a activităților cultural – recreative după finalizarea orelor de școală pentru maximum 100 copii pe zi, din care aproximativ 50 de copii provin din comunitatea urbană marginalizată. Centrul de zi se află în apropierea Liceului de Artă ”Ioan Sima” care face obiectul unui alt proiect aflat în implementare, în cadrul Programului Operațional Regional Centrul va fi destinat copiilor de vârstă școlară, în special celor din clasele pregătitoare până la clasa a VIII-a, dar va identifica, la nevoie și activități pentru elevii de liceu. Se vor avea în vedere, cu precădere, copiii din comunitățile marginalizate, însă centrul de zi va fi deschis și pentru alți copii care provin din grupuri dezavantajate.

Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni, iar la finalizarea investiței, centrul de zi va avea la parter 3 săli pentru cursuri, din care o sală dotată ca laborator de limbi străine, o sală de mese, o sală multi-funcțională, toalete, iar la etaj vor fi 2 birouri. Spațiile vor fi dotate cu mobilier, echipamente IT, veselă. Spațiul exterior va fi amenajat ca spațiu verde și un loc de joacă pentru copii.

Lucrările vor demara în primăvara acestui an. Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Zalău care, după finalizarea lucrărilor, va prelua în administrare, conform prevederilor legale, clădirea și dotările și le va utiliza în concordanță cu prevederile, obiectul și scopul contractului de finanțare. 

Valoarea totală a proiectului este de 3.347.797,30 lei din care 66.955,94 reprezintă contribuția proprie a UAT Zalău, iar 3,280,841.36 lei reprezintă cheltuieli nerambursabile, suportate din Fondul European de Dezvoltare Regională, respectiv din bugetul de stat (13%). Acesta este al 14-lea contract de finanțare în cadrul programelor europene nerambursabile și primul în cadrul Axei 4 a Programului Operațional Regional.

sursa foto prompt media.ro

Adauga comentariu