Județul Sălaj este “o pată roșie” intr-o imensitate regională de dreapta! Cui aparține declarația?

PNL Sălaj a închis anul 2018 cu un bilanț al activității politice, discutat ieri, în cadrul unei ședințe a Colegiului Director Județean. Tot ieri s-au luat în discuție provocările anului viitor pentru România și pentru PNL, în contextul în care 2019 și 2020 reprezintă ani cruciali pentru parcursul democratic și european al țării noastre, a declarat președintele PNL Sălaj, Lucian Bode. La ședința Colegiului Director Județean al PNL Sălaj a participat și europarlamentarul Daniel Buda, alături de prim-vicepreședinții partidului, primarii, viceprimarii, consilierii județeni și consilierii locali din județ. Daniel Buda a declarat că PNL Sălaj este un exemplu de rezistență politică într-o administrație capturată de PSD! Cu această ocazie, și-a informat colegii liberali sălăjeni cu privire la o serie de probleme care sunt dezbatute la Bruxelles, în Parlamentul European, în special în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și în Comisia de Dezvoltare Regională, în cadrul cărora activează. Daniel Buda a subliniat că în exercițiul financiar 2021-2027, subvențiile acordate de Comisia Europeană către România ca plăți directe în agricultură vor crește și totodată se urmărește ca aceste subvenții agricole să ajungă la adevărații fermieri, adică acele persoane care lucrează terenurile și nu la cei care locuiesc la oraș, nu știu pe unde au terenurile, dar iau subvenții de la stat. O altă temă de interes este legată de plafonarea subvențiilor la 60.000 de euro de fermă. Potrivit lui Buda, chiar dacă în Transilvania nu sunt multe ferme mari care ar putea fi afectate de o astfel de decizie, în România există ferme care ar putea avea de suferit din cauza plafonărilor. Prin urmare, atât fermierii mari, cât și cei mici și mijlocii, trebuie să se bucure de sprijinul Comisiei Europene. 

Pe zona politică, PNL este preocupat de anul electoral 2019, atunci când vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European și alegerile prezidențiale. PNL Sălaj are de două ori mai mult de lucru, întrucât județul este “o pată roșie” intr-o imensitate regională de dreapta, a subliniat Daniel Buda. În Sălaj, puterea administrativă este în mâna PSD, atât la Consiliul Județean, cât și în municipiul reședință de județ, ceea ce face ca lucrurile să nu fie deloc simple. Europarlamentarul este convins că există suficiente resurse în rândul organizației sălăjene, astfel încât “Patrulaterul Vestului“ să coopteze și municipiul Zalău, după câștigarea alegerilor în folosul zălăuanilor și a dat ca exemplu Cluj-Napoca, Oradea, Arad sau Timișoara, care au administrații performate de dreapta în folosul cetățenilor. Succesul în administrația locală nu se poate face cu politici de stânga care folosește aproape întotdeauna bugetul național și fuge de banii europeni “ca dracu de tămâie“. Este nevoie de o gândire liberală capabilă să absoarbă fonduri europene astfel încă Zalăul să devină “acasă“ pentru toți cei născuți pe aceste meleaguri. Singurul partid care a demonstrat că are resursă umană capabilă să europenizeze orice comunitate din România este Partidul Național Liberal, iar PNL Salaj va demonstra acest lucru la viitoarele alegeri, a conchis Daniel Buda.

foto facebook PNL Salaj

Adauga comentariu