Isprava unui tânăr de 18 ani din comuna Bobota. A “furat” o mașina, a condus fără permis și a provocat un accident

Potrivit IPJ Bihorc luni, 3 august a.c., la ora 02.30, pe drumul judeţean 191 B, în localitatea bihoreană Borumlaca, un tânăr de 18 ani, din comuna Bobota, judeţul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, dinspre localitatea Vărzari înspre localitatea Suplacu de Barcău, într-o curbă ușoară spre stânga, nesemnalizată, a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit partea carosabilă prin dreapta și a lovit un stâlp din beton de susţinere a rețelei electrice, care s-a rupt în urma impactului.

În urma accidentului rutier, tânărul de 18 ani a suferit leziuni uşoare.

În urma cercetărilor efectuate, tânărul este bănuit de poliţişti că ar fi luat autoturismul respectiv de pe raza localităţii Borumlaca fără consimțământul proprietarului, cu scopul de a-l folosi pe nedrept.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

foto-monitorul de vrancea

 

Adauga comentariu