IPOCRIZII CU ȘI DESPRE MORȚI: Toată lumea îl plânge pe Socaciu, câți i-au plâns pe copiii care au murit din cauză că acesta a primit doi rinichi peste rând, cu complicitatea lui Lucan?

Victor Socaciu a primit doi rinichi în urmă cu 12 ani, deși la rând se aflau doi copii care au murit în cele din urmă. ”Dumnezeu să-l ierte pe Victor Socaciu! Eu nu îl voi ierta”, a scris deputatul USR Emanuel Ungureanu, în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook.

Cum a ajuns Victor Socaciu să primească doi rinichi „dintr-un foc“ la spitalul condus de Mihai Lucan. „Cazul este mai flagrant decât cel al lui Arşinel“

”Cântăreţul cu patru rinichi” – aşa cum a fost promovată în 2009 ştirea despre transplantul pe care Mihai Lucan i l-a făcut artistului Victor Socaciu este un nou exemplu privind neregulile grave din sistemul de transplant românesc, arăta ziarul Adevărul într-un material semnat de jurnalistul Remus Florescu. ”Un astfel de transplant, în care sunt donaţi doi rinichi de copil unui adult încalcă logica, bunului simţ şi criteriile medicale“, declara, în 2017, când a ieșit cazul la iveală, managerul Institutului de Transplant Renal din Cluj, Silviu Moga. 

În septembrie 2009, artistul Victor Socaciu arese bucura de patru rinichi, dintre care doi transplantaţi de la o fetiţă de 10 ani intrată în moarte cerebrală. Era bine să fii parlamentar PSD și să vrea chirurgul Lucan să-și facă imagine pe imaginea ta.

Cazul prezentat în urmă cu 12 ani ca o nouă reuşită extraordinară a medicului Mihai Lucan, este un nou exemplu al unui sistem de transplant în care organele donatorilor sunt atribuite preferenţial către VIP-uri, politicieni, persoane cu bani. Omul de la care a pornit dosarul DIICOT,  deputatul USR Emanuel Ungureanu, care a fost martor la moartea a 23 de copii cu insuficienţă renală cronică din cauza sistemului corupt de transplant, a declarat:   

”Cazul Socaciu e şi mai flagrant decât cazul Arşinel, pentru că Socaciu a fost transplantat cu ambii rinichi ai unui copil de 10 ani care a suferit anevrism cerebral, în condiţiile în care erau copii compatibili pe secţia Nefrologie Pediatrică internaţi la Spitalul Pediatrie 2 din Cluj”.   

Emanuel Ungureanu îşi aminteşte că ”cei doi rinichi puteau salva vieţile a 2 copii, verişori, Gabi şi Viorel Bora. Gabi suferise două transplanturi nereuşite, iar de fiecare dată i se promitea că următorul rinichi va fi şi cel valabil. Problema celor care nu erau transplantaţi era fie că nu erau suficient de importanţi, nu aveau bani sau nu aveau imagine de oferit. Socaciu si Arşinel nu aveau bani, dar ofereau imagine care urma să fie convertită în bani prin clinica privată Lukmed, care avea astfel mai mulţi clienţi care veneau la maestru”.   

Cazul Socaciu. Trafic de influență pe viața unor copii și ipocrizii cântate la Pro TV

Victor Socaciu a ajuns la dializa în 2009, ca urmare a unui diabet care i-a generat insuficienţă renală cronică. Medicului Mircea Penescu, director pe atunci la Spitalul de Nefrologie Carol Davilla din Bucureşti, i-a recomandat ca unica şansă pentru a scăpa de dializă, transplantul. A luat legătura cu Mihai Lucan, de la ICUTR Cluj, şi s-a înscris pe lista de transplant.

”Într-o lună sunt gata”, ar fi spus el apropiaţilor, explicându-le că ”Lucan are nişte interese mari, aşteaptă o aprobare importanta pentru un proiect de-al lui, şi îl voi ajuta să o obţină”, au declarat surse din anturajul artistului pentru ”Adevărul”.

După nici o lună, a primit telefon că s-au găsit rinichi compatibili, a plecat urgent la Cluj, iar a doua zi a fost operat. Cei doi rinichi transplantaţi funcţionează şi în ziua de astăzi. Mulţumirea către familia donatoarei a venit la televiziune, la Pro TV, de unde aflăm  din emisiunea Happy Hour, că Socaciu a compus o melodie pentru fetiţă (”Imbrăţişare-n cer”). Din aceeaşi emisiune aflăm că acestuia i-a fost mai uşor să ajungă la televiziune, decât părinţilor îndureraţi, pe care ”intenţionează să-i viziteze pentru a le mulţumi personal pentru gestul lor”.

Motivul pentru care artistului, care la acea vreme era şi deputat PSD, i s-au transplantat doi rinichi la Institutul de Transplant Renal din Cluj a fost explicat CINIC prin faptul că ”unul ar fi fost insuficient pentru un organism adult”, scria presa în 2009.  

”Din fericire pentru domnul Socaciu a avut cea mai bună compatibilitate cu donatorul, mai bună decât copiii care ar fi putut să intre în sala de operaţie”, declara atunci, fără să clipească, Dan Luscalov, care era atunci directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant şi subordonatul lui Mihai Lucan la ICUTR. 

Managerul Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj (ICUTR), Silviu Moga, a declarat pentru ”Adevărul” că ”logic, de bun simţ şi conform criteriilor medicale un rinichi al unui copil de 10 ani ar avea cele mai mare şanse să funcţioneze la un alt copil de vârstă similară. Astăzi la Institut un astfel de transplant nu ar avea loc, pentru că după plecarea domnului Lucan au fost introduse criterii clare privind beneficiarii unei grefe”.   

Moga a explicat pentru „Adevărul” cum se făcea alocarea unui rinichi la Institut:

”Nu ştiu să vă zic, dacă Socaciu era pe listă sau nu, dar nu are importanţă. Aceasta e o formalitate peste care se putea trece chiar în ziua transplantului. Problema este alta: criteriile de alocare a grefelor. Când apărea un donator cadavru noi primeam primele criterii: grupa sangvină, care era esenţială, apoi vârsta şi greutatea”. Pentru doi rinichi erau chemaţi 6 pacienţi din cei 5-600 care aveau aceeaşi grupă de sânge pentru continuarea analizelor. „Mai puţin contau vârsta şi greutatea, cum a fost de exemplu în cazul lui Socaciu. Aceste aspecte sunt importante pentru că de exemplu, având o diferenţă de greutate de la 50 de kilograme cam cât are un copil, la circa 100 cât are un adult, ai nevoie de doi rinichi. În cazul Socaciu, aceşti doi rinichi puteau să salveze doi copii”, a explicat medicul.   

Criteriul decisiv în alegerea unui primitor, după ce s-a trecut de prima fază, este aşa-zisul test ”HLA”.

”Acesta test arată cât de compatibil imunologic este donatorul cu primitorul. Pe un cromozom există nişte gene, care reglează răspunsul la un transplant. Cu cât există o compatibilitate mai mare cu atât sunt şanse mai mari ca transplantul să ţină mai mult şi să nu fie respins. Dacă primeşti, de exemplu, un organ de la un părinte- corespondenţa este din start de 50%”.  

Aici abia apare marea problemă a sistemului de transplant dominat de Lucan:

”Problema era că cei 6 pacienţi aleşi din circa 500 nu erau cei care se potriveau cel mai bine cu donatorul. Au fost cazuri în care compatibilitatea imunologică era zero. Toate controalele de la minister întrebau despre criteriile de selecţie a celor 6 pacienţi pentru că nu se putea justifica pe ce bază au fost chemaţi. De multe ori nu se chema pe bază de compatibilitate, nu erau chemaţi cei care corespundeau cel mai bine din punct de vedere urologic”.  

”În absenţa acestor mafioţi erau salvate sute de vieţi”  

Din 2017 la Institut există critierii clare de determinare a primitorilor.

”Se face tipizarea tuturor posibililor primitori, avem circa 2.000 la ora actuală, pentru a şti cam ce gene au, iar când apare un donator chemarea lor la analize se face pe baza compatibilităţii HLA, a grupei sangvine, vârstei, greutăţii. Contează de asemenea criteriul urgenţei în care se află pacienţii, vechimea de pe lista de transplant, iar în ceea ce priveşte minorii ei au prioritate”, spune Moga. De asemenea, se realizează procese verbale cu toate analizele şi cu declaraţiile pacienţilor ”pentru ca cel refuzat să poată vedea de ce a fost refuzat. Înainte, erau trimişi la plimbare pur şi simplu”.   

Aceste criterii clare despre care vorbeşte Moga sunt norme interne valabile doar la Institutul din Cluj deoarece Legea din România lasă la latitudinea fiecărei instituţii de transplant să-şi facă regulile, rezultatul fiind alocarea preferenţială a organelor.

Emanuel Ungureanu explica, încă din 2017, de ce nu a ieşit public în 2009 cu ceea ce se întâmplase în cazul Victor Socaciu.

”N-am reacţionat atunci la presiunea unor mame a căror copii aşteptau un rinichi şi cărora Lucan le-a spus să tacă, că dacă spun ceva copiii lor nu vor mai beneficia de transplant. Aceşti oameni şi-au dat seama că intră într-un sistem controlat de un alt grup infracţional organizat, cel de la vârful Agenţiei Naţionale de Transplant, care n-au permis deschiderea altui centru pentru transplant de rinichi. Este un uriaş monopol. De ce nu se fac transplanturi hepatice la Cluj? Pentru ca să aibă monopol Irinel Popescu la Bucureşti. Practic aceşti oameni au blocat activitatea de transplant, monopolizând-o”.

Legat de Dan Luscalov, care era atunci directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant:

”Luscalov prin activitatea de la Agenţia Naţională de Transplant trebuia să-l controleze pe Lucan. El avea un comportament de slugă faţă de Lucan, care de fapt a fost cel care la numit în funcţie. Apoi, în paralel Luscalov era subordonatul lui Lucan la ICUTR. Gândiţi-vă câte operaţiuni făcea un singur doctor. Era cel care înscria pacienţi pe lista de aşteptare, îi chema pentru transplant, în calitate de şef de laborator stabilea compatibilitatea între donator şi primitor, mergea să convingă aparţinătorii să fie de acord cu prelevarea organelor şi era şi coordonator regional de transplant. Făcea toate aceste lucruri simultan.”

Ungureanu susţinea că în cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, Luscalov „împreună cu Victor Zota (fost coordonator al Programului naţional de transplant) direcţiona în momentele cheie rinichi, ficat, inimă preferenţial în funcţie de interesele unui grup. De asemenea, el coordona finanţarea programului de transplant din care se alimenta îngrijirea pacienţilor de la Lukmed, aşa cum apare în dosarul DIICOT.”   

Ce susținea Victor Socaciu?

”Discuţia asta a mai fost şi în acea perioadă. Că spune domnul ministru, că aş fi beneficiat preferenţial de transplant, asta e o părere. Eu din ce ştiu, pot să vă spun că în primul rând am făcut o serie de analize şi apoi, după un timp oarecare, mai multe luni, a existat posibilitatea unui transplant datorită unei compatibilităţi foarte mari, cu un rinichi care apărut în urma unui accident. Asta e ceea ce ştiu. Am avut partea de o îngrijire cu totul şi cu totul excepţională, iar echipa condusă de domnul Lucan este impecabilă ca şi mâna dânsului, de asemenea unicat. Îmi pare rău de ce i se întâmplă şi ca fost pacient”, a declarat Victor Socaciu pentru „Adevărul”.

La 8 ani de la operaţie, în 2017, Socaciu spunea că rinichii transplantaţi funcţioneză bine şi totul este în regulă.

În 2021 a murit de insuficiență renală și alte complicații date de același diabet care-l dusese în situația transplantului în 2009.

Ipocrit, poporul ”tembeliziunilor” varsă lacrimi pentru Victor Socaciu. Nimeni nu varsă o lacrimă pentru cei doi copii omorâți de un sistem mafiot de privilegii, inclusiv pe sănătate!

Adauga comentariu