Inițiativa "Fără Penali în Funcții Publice" potrivit căreia persoanele condamnate penal definitiv nu mai pot ocupa o funcție publică până la reabilitare va fi în Constituție. În Sălaj s-au strâns 8.123 de semnături

Inițiativa Fără Penali în Funcții Publice ar putea fi parte din următoarea reformă constituțională. În urma consultărilor de la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a fost de acord că inițiativa Fără Penali în Funcții Publice trebuie să facă parte din această schimbare, susținută de peste 1 milion de români. Președintele USR, Dan Barna a subliniat urgența de a avea Fără Penali în Constituție, după ce PSD-ALDE au reușit să întârzie inițiativa cu jumătate de an sub diverse pretexte.

Chiar și în prezent, PSD-ALDE amână includerea inițiativei pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Termenul de raport de la Comisia Juridică a expirat de săptămâna trecută. De când a fost declarată constituțională de CCR, pe 10 aprilie, deputatul USR Silviu Dehelean a cerut la fiecare ședință includerea sa pe ordinea de zi, însă majoritatea parlamentară PSD-ALDE se opune, minoritățile și UDMR votează doar abținere când aud de Fără Penali. Uniunea Salvați România - USR i-a întrebat direct atât pe Florin Iordache, cât și pe Marcel Ciolacu, cei care conduc Camera Deputaților, dacă au de gând să respecte procedura parlamentară sau urmăresc adoptarea tacită astfel încât să evite un vot asumat împotrivă, spun membri USR.

Inițiativa Fără Penali ar putea fi adoptată tacit pe 21 iunie, urmând ca apoi să ajungă la Senat unde se va relua aceeași procedură cu dezbateri în comisii și vot în plen. Senatorii vor fi obligați să voteze, dar rămâne de văzut cum va fi votul, având în vedere că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fuge de justiție și spune în momente de luciditate că “de când sunt în politică nu am făcut niciodată vreo faptă legală“. Nicio problemă, le vom face noi, parlamentarii USR.  Fără Penali va fi în Constituție.

După luni de tergiversări, Curtea Constituțională a României a decis că inițiativa Fără Penali este constituțională. CCR trebuia să se pronunțe în 26 martie cu privire la constituționalitatea inițiativei Fără Penali în Funcții Publice, dar a amânat decizia până pe 10 aprilie. Judecătorii CCR au avut la dispoziție 60 de zile să se pronunțe asupra textului propus de inițiativa Fără Penali în Funcții Publice, potrivit căreia persoanele condamnate penal definitiv nu mai pot ocupa o funcție publică până la reabilitare, dar au amânat decizia. 

Inițiativa Fără Penali în funcții publice a strâns peste un milion de semnături, la Parlament au fost depuse 950.000 de semnături, dintre care 830.000 valide de către primării. Președintele USR Sălaj, Cristian Viașu declara că inițiativa Fără Penali a fost lansată anul trecut în luna martie. A existat un comitet de inițiativă la nivel național din care au făcut parte atât oameni simpli cât și personalități, un comitet din 20 de persoane care și-a propus să parcurgă etapele conform legii, prin care să adune 500.000 de semnături, scopul fiind adăugarea unui paragraf la articolul 37 din Constituția României: "Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României, cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării". În județ Sălaj s-au strâns 8.123 de semnături, din care pentru municipiul Zalău au fost validate 5.000 de semnături.

foto: USR Sălaj

Adauga comentariu