INEDIT. Povestea familiei ȚOC din Zalău. După 20 de ani de muncă în Italia s-a întors acasă să dea marea lovitură cu un laborator de prăjituri

O familie din Sălaj s-a decis ca după 20 de ani de muncă peste hotare, în Italia, să se întoarcă acasă, la Zalău și să dea lovitura aici. De câteva luni, Marius și Lidia Țoc au deschis un laborator de prăjituri cu care vrea să aducă fericire pe buzele viitorilor clienți. Învestiția în laborator s-a ridicat în jurul sumei de 50.000 de euro. Au construit o clădire de la zero și au cumpărat aparatura necesară pentru un laborator de prăjituri.  

Lidia ne spune că a început această afacere din pasiune și făcea prăjituri încă de pe vremea când era la muncă în Italia. Așa că după ce s-a întors la Zalău a făcut cursuri la Academia lui Flavian Dobre, unul dintre cei mai buni cofetari din România. 

Deja lucrurile au început să se miște, iar Marius și Lidia au început să primească comenzi peste comenzi, de la persoane care organizează petreceri private până la restaurante. Au primit comenzi inclusiv din alte județe, mai ales din Cluj. 

Prăjiturile care ies din mâinile celor doi soți conțin doar ingrediente naturale, iar gustul și forma lor este unul desăvârșit, după cum se poate observa și în fotografiile din articol. 

”După 20 de ani, am renunțat la Italia pentru a ne deschide o afacere aici în Zalău. Eu am făcut de toate acolo, am fost șofer, am lucrat în agricultură și la o campanie care producea vin. Nu ne-am gandit nicidoată să râmăne acolo în Italia. Lidia a început să facă prăjituri în Italia, din pasiune. Așa că ne-am decis să ne întoarcem în Zalău și să deschidem un laborator de prajituri, iar înainte cu câteva săptămâni de Crăciun ne-am pus planul în practică. Pe viitor ne gândim să deschidem și o cofetărie aici în Zalău. Aceasta este și dorința Lidiei, să aibă propria cofetărie. Știm că ne va fi greu. Cunoaștem concurența, însă dacă facem totul din pasiune și interes pentru clienți suntem siguri că vom reuși”, spun Marius și Lidia Țoc. 

 

 

 

 

Comentarii

Cornelia

15.01.2021 18:20

Mult succes!

Adauga comentariu