INEDIT. Afacere unică în Zalău. Un restaurant vinde cafea în ceașcă comestibilă

Un restaurant din Zalău, situat în Cartierul Dumbrava Nord, pe Strada Simion Bărnuțiu a pornit de aproape o lună de zile o afacere unică în Zalău. Restaurantul Hudin Anda vinde cafea, ciocoloată caldă sau ceai în cești comestibele. Restaurantul nu a renunțat definitiv la cefeaua clasică servită în cești normale sau pahare de unică folosință, însă vine cu ceva nou în materie de cafea. 

”Am pornit de la un studiu care s-a făcut recent în Zalău în ceea ce privește paharele de cafea din plastic sau de carton (coffee to go). Doar la nivel de Zalău se consumă zilnic peste 6000 de pahare de acest gen, iar noi am venit cu ceva noi. Mai mult, anual, milioane sau poate zeci de milioane de peturi de carton și plastic sunt aruncate la coșul de gunoi. De asemenea, este și o metoda de a proteja mediul înconjurător. O astfel de cafea servită într-un pahar comestibil am văzut în urmă cu ceva timp într-un restaurant din Viena. De atunci am dorit să facem această schimbare în nu am găsit aceste cești de cafea”, ne-a declarat Ovidiu Oros, director de marketing din cadrul restaurantului Uudin Anda. 

Paharele comestibile sunt confecționate după o reteță foarte simplă: făină de grâu, apă și zahăr. De asemenea sunt suta la sută naturale și nu schimbă gustul cafelei cu nimic. Ceașca comestibilă rezistă aproximativ 40 de minute, timp în care poți savura o cafea inedită, iar la final mănânci și paharul. 

”Ceștile comestibile pentru cafea sunt confecționate din făină de grâu, apa și zahăr. Sunt naturale, fără miros specific, nu schimbă gustul și nici aroma. După ce s-a băut cafeaua se indepartează (foarte ușor) eticheta de protecție și se poate mânca ceașca. Ceașca rezistă aproximativ 40 de minute”, a mai spus Ovidiu Oros.

O cafea servită într-o ceașcă comestibilă costă doar 5 lei și vă spun sincer că merită toți bani. Ceștile comestibele sunt achiziționate de la un partener din Constanța, care este unic importator și distribuitor în România. 

Hudin Anda va comercializa și platouri comestibile

Pe viitor Hudin Anda are câteva proiecte foarte interesante, însă cel mai important este legat de comercializarea platourilor. Ovidiu Oros, directorul de marketin al Hudin Anda susține că în viitor vor vinde și platouri comestibile. 

”Ne gândim să comercializăm și platouri comestibele. Va dați seama că aceste platouri vor rezista mai mult decât în cazul cafelei, având în vedere că marfa este rece. Este un proiect de viitor la care încă lucrăm. De asemenea, ne gândim să schimbăm și tacâmurile să fie și ele comestibile, inclusiv parfuriile”, a încheiat Ovidiu Oros, directorul de marketing de la Hudin Anda. 

 

Adauga comentariu