Independentului Bogdan Ilieș i s-a luat dreptul la liberă exprimare. A fost sancționat de jandarmi după bannerele împotriva conducerii SCM Zalău

Fostul candidatul independent la alegerile locale din Septembrie 2020, Bogdan Ilies, a fost sancționat de jandarmi, după ce la meciu cu Unirea Dej a afișat doua benneere împotriva conducerii SCM Zalău. Acesta face acuze grave și spune că sancționarea a venit la comandă, din cauză că, conducerea a fost deranjată de cele două mesaje. 

„Da, am fost sancționat și obligat să dau bannerele jos în timpul meciului! Știu că ordinul a venit la comandă și că cei din conducerea SCM Zalău au fost deranjați de mesaj, dar dreptul la exprimare liberă îi garantat de constituție, deci cine-i mistrețu aici ? Nu doresc decât binele fotbalului zălăuan și pentru asta trebuie depolitizată conducerea și aduși oameni din fotbal, nu copii de senatori sau mă rog, foști senatori ! Felicitări jucătorilor, felicitări George Zima pentru buna organizare a jocurilor de baraj, dar șansa face parte din joc! Eu voi fi mereu alături de voi”, spune Bogdan Ilieș.

Jandarmeria Sălaj ne-a explicat de ce a fost sancționat tânărul zălăuan. 

”Bannerul din prezentul articol nu este cel care a făcut obiectul sancţionării. Este vorba despre un alt banner, al cărui conţinut avea un caracter ofensator şi jignitor la adresa unei alte persoane, iar în contextul dat, mesajul putea să incite. Persoana în cauză nu a fost sancţionată cu amendă, ci doar avertizată în scris, astfel încât, în perioada următoare, să acorde o importanţă mai mare mesajelor pe care le transmite în spaţiul public. Referitor la bannerul expus în prezentul articol, Jandarmeria Sălaj nu a avut nicio reacţie, considerând că mesajul nu instigă şi nu are un caracter jignitor”, ne-a transmis Jandarmeria Sălaj.

Vă reamintim că, SCM Zalău a ratat într-un mod dramatic promovarea în Liga a 2-a, după remiza de ieri, scor 1-1, în returul finalei cu Unirea Dej. La Dej scorul a fost 0-0, iar grație golului marcat în deplasare, dejenii au promovat în Liga a 2 - a, tocmai la 100 de ani de la inființare. 

foto - sportul sălăjean

Adauga comentariu