FOTO - VIDEO. Una dintre cele mai frumoase case din România se află în Zalău. Vezi cine este proprietar și cum arată

România este o țară frumoasă din toate punctele de vedere. Avem câmpie, munți și ieșire la Marea Neagră, ce poate fi mai frumos. Însă avem și foarte multe case frumoase și scumpe în același timp. Una dintre cele mai frumoase case din România se află în Zalău și a fost prezentată în cadrul emisiunii Casa ta de vis, realizată de arhitectul Gabriel Georgescu în colaborare cu Național 24. 

Proprietarul case este Adrian Făgărași, managerul general Cento Grup și este amplasată pe Strada Tușer Tedor. Imobilul are aproape 700 de metri pătrați și este compus din subsol, parter și etaj. De asemenea, proprietarul are în interior o piscină și o cramă. 

Materialele folosite la construcția imobilului au fost dintre cele mai bune

Arhitectul Adrian Georgescu s-a jucat foarte mult cu formele, însă până la urmă a ieșit un lucru foarte frumos după cum chiar el explica în cadrul emisiunii Casa ta de vis. 

”M-am jucat cu formele și până la urmă mi-a ișit ceva extraordinar. Este o îmbinare perfectă între formele drepte rectangulare și cele curbe care conduc și îmbracă tot acest volum perfect armonizat”, a spus Adrian Georgescu în cadrul emisiunii pe care o moderează. 

Casa a fost construită de constructorul Robert Fargacs. 

 

sursa foto - capturi Arhitect Gabriel Georgescu | Emisiune Casa ta de vis 42 video Youtube

sursa video - Arhitect Gabriel Georgescu | Emisiune Casa ta de vis 42 Youtube

 

Adauga comentariu