,,Foc de Artificii” continuă la nivel județean. 11 persoane neautorizate, cercetate în cauze penale

Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj desfășoară în continuare, la nivel județean, acţiunea ,,Foc de Artificii”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

În perioada 30 noiembrie-14 decembrie, polițiștii au efectuat 28 de acţiuni și controale în pieţe şi alte obiective, în urma cărora au fost constatat opt infracţiuni de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, fapte prevăzute de Legea privind regimul materiilor explozive În urma acțiunilor, polițiștii depistat 11 persoane fizice şi juridice neautorizate, față de acestea fiind efectuate cercetări în cauze penale.

O atenție deosebită a fost acordată deținerii și mânuirii de articole pirotehnice de către copii și tineri. Pentru prevenirea evenimentelor negative în care aceștia ar putea fi implicați, polițiștii au desfășurat 31 de  activități de informare în școlile din județ.

Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni). Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

foto pyro-tehnic.ro

Adauga comentariu