EXCLUSIV. Ce mesaj neoficial le-a transmis suprefectul de Sălaj protestatarilor de la Silcotub. Prefectul era pe plajă, nu avea timp de problemele salariaților tratați ca niște sclavi pe plantație

Prefectura Sălaj nu s-a preocupat de problemele celor peste o mie de angajați ai Tenaris Silcotub care vor protesta mâine împotriva multinaționalei supărați de faptul că majorarea salariului este condiționată de ore în plus petrecute la muncă. Liderul de sindicat, Alexandru Rus, ne-a dezvăluit că subprefectul Alexandru Vegh a transmis doar un mesaj telefonic angajaților, prin care le-a spus că persoanele din conducerea societății nu doresc să aibă vreo discuție cu salariații. 

Prefectul Sălajului, Florin Florian, deși a primit adrese de la liderul de sindicat, nu a răspuns la acestea, fiind plecat la mare, pe plajă. 

Cu alte cuvinte, angajații se plâng că Prefectura Sălaj a închis ochii la problemele pe care le au. Liderul de sindicat susține că instituțiile statului îi tratează cu indiferență. 

"Nu am fost contactat de nicio autoritate după proteste. Înainte am discutat puțin cu autoritățile din județ. Le-am trimis și adrese de avertizare despre problemele noastr. Nu mi-au răspuns nimic. Mi-au spus așa doar...că au stat de vorbă cu reprezentnații companiei. Ei erau un fel de intermediari, după cum am observat. Mai mult, într-o adresă le-am cerut să intermedieze o întâlnire a noastră cu cei din conducere, dar am primit doar un răspuns neoficial de la domnul subprefect, și acela doar la telefon, prin care mi s-a spus că partea cealaltă nu acceptă să stea de vorbă cu sindicatul", ne-a dezvăluit Alexandru Rus.

 

Adauga comentariu