Elevii sălăjeni sprijiniți în educația pentru carieră de Tenaris Silcotub. 170.000 de dolari investiți în trei ani pentru stabilirea traiectoriei educaționale și profesionale

A treia ediție a programului “Motivați pentru Carieră”, eveniment ce avut loc la sediul din Zalău al companiei Tenaris în clădirea TenarisUniversity a fost lansată în 28 februarie în prezența prefectului judeţului Sălaj Florin Florian, președintelui Consiliului Județean Tiberiu Marc și a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sălaj. Programul este implementat de Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, Consiliul Judeţean şi școlile gimnaziale din municipiul Zalău şi orașul Jibou, inițiat și finanţat de Tenaris Silcotub.

La trei ani de la lansare, acest program s-a extins pentru a oferi consiliere vocațională tuturor elevilor claselor a VII-a din Zalău si Jibou. Tenaris a investit începând din anul 2017 suma de 170.000 de dolari pentru pregătirea elevilor claselor a VII-a în luarea unor decizii conștiente privind opțiunile școlare și profesionale. "Un psiholog român, ce a și-a dat seama de vocația sa abia după ce a absolvit Politehnica spunea că dacă urăşti ziua de luni este doar o chestiune de timp până când ajungi să îţi urăşti întreaga săptămână şi în curând întreaga viaţă. 'Motivați pentru carieră' este programul care dă elevilor șansa ca atunci când vor merge la muncă să se trezească în fiecare zi de luni, cu bucuria că încep o nouă săptămână în care pot face ceea ce le place" a declarat prefectul Florin Florian.

Elevii vor parcurge un program modern și eficient de educație pentru carieră care cuprinde un set de activități structurate, organizate și desfășurate într-un cadru atractiv și motivant de către specialiști din domeniul psihopedagogic. Tinerii vor avea oportunitatea să obțină în mod gratuit un Portofoliu digital accesibil de către părinți care conține profilul personal al fiecărui elev și rezultatul suprapunerii acestui profil cu domeniile profesionale, iar rezultatele obținute în urma activităților desfășurate în cadrul programului “Motivați pentru Carieră” vor fi utile în vederea stabilirii traiectoriei educaționale și profesionale ale tinerilor.

sursa foto ISJ Sălaj

Adauga comentariu