După ce au votat împotriva finanțării echipei HC Zalău, liderii PNL Sălaj se afișează în loja VIP ca mari iubitori de handbal

Culmea culmilor ne-o oferă Lucian Bode și ai lui băieți colorați din portocaliu în galben după ce PDL s-a ascuns prin PNL Sălaj. Lucian Bode a stat frumos la loja VIP și s-a dat mare iubitor de handbal ieri, la meciul dintre HC Zalău și CSM București. Au mai fost și alții prin tribune. Să-i vedeți ce pătimași erau ei și cum susțineau din inimă HC Zalău, de parcă nu ei au votat împotriva finanțării echipei. 

Domnilor, să-i mulțumiți lui Tadici că vă lasă la oficială după cât rău ați vrut acestei echipe. Nu mai amintim declarațiile lui Tadici despre PNL pentru că nu are rost să le amintim cum le spune lucrurilor pe nume. Vom relata doar ceea ce făcea PNL Sălaj prin iunie anul acesta, același PNL cu cel care se afișa ieri în loja oficială. 

În ședința din 24 iunie a Consiliului Județean Sălaj liberalii nu au votat bugetul echipei HC Zalău pentru sezonul 2019 - 2020 pe motiv că nu există transparență în cheltuirea banilor și că ar trebui ca banii să fie dați sportului de masă. Nu este prima dată când consilierii PNL se opun finanțării echipei HC Zalău.

La ședința de buget, consilierii județeni ai PNL au votat în bloc împotriva bugetului propus de Consiliul Județean pentru sportul de performanță, adică pentru finanțarea activității sportive de la HC Zalău.
 
Cel mai vocal liberal a fost atunci Paul Maghiu, purtătorul de cuvânt al partidului. Liberalii au susținut că ar trebui investit mai mult în sportul de masă. Cel care le-a dat peste nas liberalilor a fost PSD-istul Alin Demle, care le-a transmis celor din PNL că sportul de masă, conform legii, este o obligație mai mult a autorităților județene, dar și faptul că, oriunde mergi în România cel mai cunsocut brand al Sălajului este HC Zalău și Gheorghe Tadici, nu activitățile culturale pe care PNL le tot promovează cu atâta patos. 

 

Adauga comentariu