Dinu Iancu Sălăjanu, confirmat cu CORONAVIRUS

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu este infectat cu coronavirus. Anunțul a fost făcut chiar de către șeful CJ Sălaj, într-o postare pe pagina personală de Facebook. 

În acest moment, Dinu Iancu Sălăjanu este în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile și urmează schema de tratament recomandată de medici. Președintele CJ se simte bine și spune că are simptome ușoare. 

”Dragi sălăjeni, dragi români, 
În cursul zilei de astăzi am fost confirmat pozitiv cu Covid-19. Mi-am luat toate măsurile de protecție igienico-sanitare recomandate de specialiști, însă, din nefericire, am contactat virusul. Îmi pare rău. Sunt în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile și urmez schema de tratament recomandată de medici. Am simptome ușoare, mă simt bine și vă promit că o să revin la muncă cu forțe proaspete.
Totuși, este un moment plin de optimism pentru că s-a făcut primul pas spre eradicarea pandemiei. Vaccinarea anti-Covid19 a început în România, iar în zilele următoare vor ajunge și la noi în Sălaj primele doze de vaccin, destinate cadrelor medicale din prima linie.
În speranța că ați avut un Crăciun liniștit alături de cei dragi vouă, vă doresc sărbători fericite în continuare și ca anul care vine să vă găsească pe toți sănătoși și optimiști!”, este postarea de Facebook.

Adauga comentariu